Moldova, asigurată cu volumul necesar de gaze naturale. Gazprom va livra gaze în Moldova şi în 2019
Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale pe parcursul anului 2019. Asigurarea vine din partea vicepreşedintelui "Gazprom", Valerii Golubev, care a avut o întrevedere cu Pavel Filip, la Chişinău.
Totuşi, premierul a spus că este bine să ai întotdeauna şi o altă alternativă, de aceea va examina toate posibilităţile.
" Întotdeauna este bine să ai două surse, pentru că apare competiţie şi cine îţi dă mai ieftin de la acela şi este mai convenabil să cumperi", a spus premierul Pavel Filip.
În prezent, ţara noastră este asigurată pe deplin cu gaze naturale şi reuşeşte să plătească la timp şi integral plăţile pentru consum.
Pentru gazele livrate în 2016 au fost achitate puţin peste 200 de milioane de dolari. Iar anul trecut, suma a depăşit 160 de milioane de dolari.