Moldova, cufundată în ceaţă! Şoferii circulă cu viteză redusă şi evită deplasările lungi
Meteorologii au anunţat Cod Galben de ceaţă pe întreg teritoriul ţării. Avertizarea a intrat în vigoare încă de aseară. Din cauza ceţii dense din această noapte, vizibilitatea pe traseele din ţară a fost de doar 5 metri. Şoferii din capitală au circulat cu dificultate.
Ceaţa care a învăluit aseară Chişinăul s-a risipit abia spre dimineaţă. Din cauza vizibilităţii reduse, şoferii s-au descurcat cu greu în trafic:
"Este foarte greu să circuli acum. Dar şi oamenii sunt cam agresivi. Pietonii nu sunt atenţi tot timpul. Dificil".
"Pietonii nu sunt atenţi. Ar fi bine să nu vorbească la telefon când travesrează strada".
"Totul e în regulă. Pentru un şofer experimentat asta nu-i o problemă".
Inspectorii de patrulare susţin, însă, că chiar şi cei mai experimentaţi automobilişti mai greşesc uneori din neatenţie.
"Mulţi şoferi mai uită să includă farurile, iar chiar dacă le includ, uită să le mai şteargă. Asta ar putea duce la accidente serioase pe trasee, inclusiv fatale", a explicat inspectorul de patrulare, Roman Rusu.
Şi pietonii se descurcă mai dificil din cauza ceţii:
"Toţi se grăbesc, se agită, merg la depăşire".
"Este periculos, dar dacă eşti atent, totul va fi bine".
Porivit meteorologilor, ceaţa se va păstra şi în zilele următoare.
Social