Moldova, din nou condamnată la CEDO: Pentru tratamente inumane în condiţii de detenţie vom plăti aproape 10.000 de euro
Moldova a mai pierdut un proces la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Vorbim despre cauza "Struc versus Moldova", care costă bugetul ţării noastre 9.400 de euro.
Instanţa a decis că autorităţile moldovene au admis tratamente inumane în condiţii de detenţie şi au manifestat dezinteres faţă de investigarea abaterilor.
Până în prezent, Moldova a pierdut aproximativ 240 de procese la CEDO şi a plătit despăgubiri în valoare de zeci de milioane de euro.
Doar anul trecut, Curtea de la Strasbourg a emis 31 de hotărâri, iar Guvernul de la Chişinău a fost obligat să achite reclamanţilor compensaţii în mărime de peste 370 de mii de euro.
Cel mai des, autorităţile moldovene sunt condamnate pentru aplicarea tratamentului inuman şi degradant, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti sau nerespectarea dreptului la proprietate din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.