Moldova, din nou în centrul unui scandal legat de blaturi. Meciul Dacia - Teuta este suspectat ca ar fi trucat
Moldova a ajuns din nou în centrul unui scandal legat de blaturi. Partida retur dintre Dacia şi Teuta, din Liga Europei, este suspectată ca ar fi trucată. O agenţie de monitorizare a caselor de pariuri a sesizat FIFA, după ce sume enorme s-au pariat că rezultatul final va fi 2-0.
"Chiar le cred nişte aberaţii totale. Sunt concentrată, atât eu, cât şi toată echipa, pentru pregătirea meciului cu Cernomoreţ. Zilele trecute Dacia a primit confirmarea de la Procuratură că nu au niciun antecedent penal faţă de jucători sau conducere. Asta este important pentru mine, pentru fanii clubului şi pentru toată lumea", a menţionat preşedintele Dacia, Zinaida Jioară.
Sesizarea a venit din partea agenţiei FederBet, care este responsabilă de legalitatea activităţii caselor de pariuri. Dacia s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europei, după ce a pierdut în deplasare cu 1-3 şi a câştigat acasă cu 2-0. În runda următoare, "lupii galbeni" vor juca cu Cernomoreţ, pe 18 iulie, la Odesa, şi pe 25 iulie, la Chişinău.