Moldova este încadrată în categoria "Special Mention" la piraterie software
19 milioane de dolari este valoarea comercială a software-ului nelicenţiat comercializat pe piaţa Republicii Moldova. Potrivit ultimului raport al Alianţei Internaţionale a Proprietăţii Intelectuale, în 2010, rata pirateriei a fost de 90 de procente, o rată inacceptabil de mare.
Alianţa Internaţională a Proprietăţii Intelectuale este o organizaţie ce reprezintă 1900 de firme americane. Acestea au recomandat Guvernului Statelor Unite să monitorizeze în mod activ evoluţiile din Republica Moldova, în 2011, în privinţa protecţiei drepturilor de autor.
În rezultatul monitorizării, ţara noastră este încadrată în categoria "Special Mention". În raport se menţionează, de asemenea, deficienţele principale în vederea reducerii ratei pirateriei. Printre acestea ar fi lipsa specialiştilor şi a experienţei în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale şi incompetenţa autorităţilor în aplicarea legii.
Un exemplu elocvent este închiderea celui mai mare torrent tracker "naţional", în noiembrie 2010, şi redeschiderea acestuia, după câteva săptămâni, fără niciun dosar de urmărire penală.