Situația actuală în procesul de reglementare transnistreană, dar și problemele pe care le întâmpină cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului au fost printre subiectele discutate de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și viceministrul rus al Afacerilor Externe, Andrei Rudenko.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Biroul de Reintegrare, Oleg Serebrian a accentuat necesitatea reluării și menținerii unei dinamici active în toate formatele de negocieri, eliminarea barierelor în calea liberei circulații, asigurarea accesului la terenurile agricole din raionul Dubăsari și a bunei funcționări a școlilor cu predare în limba română.
Serebrian a accentuat pregătirea Chișinăului pentru a participa la lucrările următoarei runde de negocieri în formatul ,,5+2”.