Moldova îşi modernizează bibliotecile! O mie de instituţii din ţară vor fi ajustate la cel mai înalt nivel (VIDEO)
O mie de biblioteci din ţară vor fi modernizate în următorii cinci ani. Acestea vor fi dotate cu tehnică de calcul modernă conectată la internet, iar bibliotecarii vor beneficia de instruire. Proiectul este parte a programului Novoteca, finanţat de o fundaţie americană.
Coordonatorii proiectului spun că pentru modernzarea bibliotecilor vor fi investite peste 12 milioane de dolari.
"Fiecare bibliotecă va fi conectată la internet, iar scopul nostru ca aceste instituţii să devină indispensabile pentru comunitate", a declarat coordonatorul de proiect, Deborah Jacobs.
Proiectul este implementat cu sprijinul Ministerului Culturii.
"Trebuie să ne axăm ca computerele să nu înlocuiască în niciun caz fondul de carte, ci să le îmbine", a susâinut ministrul Culturii, Monica Babuc.
Multe biblioteci din Moldova sunt, în prezent, într-o stare deplorabilă. Mobilierul din biblioteca din satul Rassvet, raionul Străşeni este vechi, calculatoarele lipsesc iar încăperea nu a fost renovată de mai mult de 12 ani.
Situaţia este altfel la biblioteca din satul Dereneu, raionul Călăraşi. Aici găsim o colecţie bogată de cărţi, trei calculatoare conectate la internet la care vizitatorii pot să se informeze şi să comunice cu cei apropiaţi pe skype.
"Vin să le ascult glasul că asta îmi îmbogăţeşte sufletul, îmi pare că sunt cu ele".
"Calculatoarele sunt bune că luăm informaţii. Câteodată mai jucăm, ne uităm la filme, facem teme pe acasă".
O parte din cheltuielile de întreţinere vor fi suportate de autorităţile locale.
"Încăperea trebuia să fie luminoasă, un număr cuvenit de prize, internet conectat, pază gratii la ferestre, gratii la uşă", a spus bibliotecara din satul Dereneu Elena Scurtu.
În ultimii doi ani, 68 de biblioteci din 12 raioane ale ţării au fost deja renovate în cadrul programului Novateca.