Moldova, mai atractivă pentru străini. Numărul solicitat de permise de şedere a CRESCUT
Embed:
Moldova este tot mai atractivă pentru străini. Cel puțin asta arată datele Biroului Migrație și Azil. Anul trecut, au fost solicitate pentru prima dată peste patru mii de permise de ședere, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 13 la sută comparativ cu 2017. Cel mai des, ei aleg să vină la muncă, studii, afaceri sau pentru a-şi reîntregi familia.
Anul trecut, peste 21 de mii de cetățeni străini au solicitat perfectarea actelor pentru a putea rămâne în țară. Cei mai mulți, 30 la sută, vin din Turcia. În clasament urmează românii, ucrainenii şi azerii.
”Motivul de bază, care ar sta la alegerea străinilor, ar fi condițiile climaterice favorabile, produsele alimentare naturale și bineînțeles femeile frumoase.”
Potrivit aceloraşi date, a crescut şi numărul investitorilor străini, interesaţi de dezvoltarea unei afaceri în Moldova. Anul trecut, peste 400 de antreprenori au solicitat permisul de ședere, cu 349 mai mulţi decât în 2017.
”A fost facilitat la maxim procesul de documentare a persoanelor străine, care aleg să investească în economia Republicii Moldova.”
Italianul Giuliano Valter Casella este deja de cinci ani este proprietarul unui restaurant din Capitală. A ajuns în aici după ce s-a îndrăgostit de o moldoveancă.
”Eu nu cunoșteam nimic despre Chișinău, despre Moldova. Mi se părea bizar că nu știu nimic, dar mi-am creat aici un colțișor al meu.”
Datorită faptului că Facultatea de Stomatologie a fost acreditată de California, tot mai mulți studenți străini vin să-și facă studiile la noi, pentru a obține o diplomă valabilă și în statul american. Acest tânăr a venit acum o lună din Pakistan.
”În Moldova, oamenii sunt foarte buni. Unde m-aș duce, sunt primit bine. Îmi place aici, în Moldova. Sper să pot sta aici până în 2030.”
Termenul maxim de ședere este de un an pentru străinii cei care aleg să lucreze, după care pot prelungi contractul cu angajatorul. Cei care învață pot sta în țară până la finalizarea studiilor, iar cei care deschid afaceri se pot stabili pe un termen de până la opt ani.

- Să vină campionii! Selecționatele Moldovei și Franței vor oferi DETALII despre marele meci în cadrul unor conferinţe de presă
- BUCURIE pentru FANI! Află când vor ajunge la Chişinău fotbaliştii echipei naţionale a Franţei
- Meciul dintre Moldova şi Franţa. PE CINE VA SUSŢINE preşedintele Consiliului Audiovizualului, Dragoş Vicol
- Meciul anului 2019: Naţionala de fotbal a Franţei a ajuns la Chişinău