Moldova ocupă locul şase în ţările din Europa în clasamentul celor mai ieftini carburanţi
Moldova ocupă locul şase în ţările din Europa în clasamentul celor mai ieftini carburanți. Potrivit unui top efectuat de un site destinat turiştilor, în ţările vecine Ucraina şi România, automobiliştii plătesc mai mult pentru combustibil, decât în Moldova.
Datele au fost colectate în iulie 2017.
Potrivit clasamentului, în Europa, cei mai ieftini carburanţi se găsesc în ţările din CSI. În Belarus un litru de benzină Premium costă 61 de eurocenţi, iar un litru de motorină 58 de eurocenţi.
Cu 62 eurocenţi poate fi cumpărat litrul de benzină în Azerbaidjan, iar motorina cu 31. În Rusia, benzina este cu şase eurocenţi mai scumpă, iar motorina cu 25.
Ţara noastră s-a clasat pe locul şase după Georgia, deoarece benzina este mai scumpă cu un eurocent şi costă 0,81 euro.
Totuşi moldovenii achită mai puţin decât georgienii pentru motorină - 67 de eurocenţi. Ţările vecine Ucraina şi România sunt pe locurile şapte şi, respectiv, opt.
În Ucraina preţurile sunt de 86 şi 74 de eurocenţi, iar în România benzina costă aproape un euro, iar motorina 0,94 euro.
Potrivit clasamentului, Cei mai scumpi carburanţi sunt în Serbia, Spania şi Muntenegru, unde preţul acestora se ridică la peste un euro.
De exemplu în Muntenegru, un litru de benzină costă 1,27 de euro, iar unul de motorină - 1,07, iar în Spania şi Austria benzina cotă 1,3 euro.
În Moldova, preţuri record la carburanţi s-au înregistrat la sfârşitul anului 2011 începutul lui 2012. Atunci motorina a costat 17 lei şi 50 de bani, iar benzina 18 lei şi 30.