Moldova, pe locul doi în topul statelor din Europa după ritmul scumpirilor
Inflația lovește puternic ţara noastră. Republica Moldova e pe locul doi în topul statelor din Europa după ritmul scumpirilor. Rata inflației a ajuns la 16,6% la începutul anului, o creștere substanțială față de ianuarie 2021.
Potrivit datelor Trading Economics, ţara noastră este devansată doar de Turcia unde nivelul scumpirilor a ajuns la 48,6%. O inflaţie ridicată e şi în Estonia, Belarus şi Ucraina. Rusia e pe locul şase, cu o inflație de aproximativ 9 la sută.
Statele cel mai puţin afectate de scumpiri sunt Liechtenstein şi Elveția, cu o inflaţie de 1,5 la sută. Malta și Franța au reuşit să ţină inflaţia sub control, la 2,4, respectiv, 2,9%.
În Republica Moldova, prețurile la produsele alimentare au crescut cu 17,5% într-un an, un record absolut pentru ultimii 18 ani. Recordul precedent a fost stabilit în 2003, când prețurile alimentelor au crescut cu 20%.
Experţii atenţionează că rata inflaţiei ar putea ajunge la 20% în prima jumătate a acestui an, deoarece vor continua să crească preţurile la energie şi cele de transport.