Moldova pierde tot mai multe monumente de arhitectură. Cea mai gravă situaţie este în centrul istoric al Chişinăului
Moldova pierde anual 13 monumente de arhitectură. Iar în ultimii 20 ani, de pe harta istorică şi de turism a Chişinăului au fost şterse peste 250 de monumente. Sunt datele unui studiu realizat la comanda Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”.
Potrivit cercetării, cea mai gravă situaţie se înregistrează chiar în centrul istoric al Chişinăului. Astfel, din cele 977 de monumente de importanţă locală sau naţională, 254 au fost demolate, incendiate sau modificate prin lucrări de construcţie neautorizate. Nici în alte regiuni din ţară situaţia nu este mai bună. O evaluare a peste 780 de monumente din aproximativ 365 de localităţi a arătat că 15 la sută dintre ele au fost demolate, iar alte 40 de procente sunt în stare avansată de degradare.
În ceea ce priveşte conacele boiereşti, aproximativ 80 la sută sunt dintre ele sunt în ruine. Pe lângă valoarea istorică şi de patrimoniu cultural, nimeni nu a estimat care sunt pierderile provocate economiei naţionale ca urmare a degradării monumentelor.
Există şi cazuri fericite, când monumentele de arhitectură ajung pe lista de finanţare a statului sau a organizaţiilor internaţionale. Şi chiar dacă banii alocaţi nu întotdeauna sunt suficienţi pentru restaurare deplină, lucrările efectuate reuşesc să le ţină în picioare.
Cel mai mare dintre proiectele recente de restaurare este derulat la Cetatea Soroca. Lucrările costă două milioane de euro, iar banii au fost oferiţi de Uniunea Europeană în cadrul unui proiect transfrontalier. Aici urmează să fie restabilite beciurile, încăperile de locuit, acoperişul. Totodată, pe teritoriul cetăţii vor fi construite două case în stil medieval, iar pentru vânzătorii de suvenire vor fi amplasate câteva buticuri din lemn.
Şi complexul arhitectural “Manuc Bey” din oraşul Hânceşti va fi restaurat. Cele nouă edificii vor fi reparate în 2014. Suma alocată în acest sens este de peste 2,2 milioane de lei. Viaţa a revenit şi parcul din satul Ţaul, raionul Donduşeni. După ani de aşteptare, administraţia locală a început să amenajeze teritoriul şi să restaureze conacul. Funcţionarii promit că, în câţiva ani, turiştii vor fi plimbaţi cu trăsuri de epocă pe aleile parcului, iar pentru amatorii de schi va fi amenajată o pârtie, pe timp de iarnă. Pentru întregul proiect vor fi alocate 24 de lei din bugetul local şi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională.
Iar Uniunea Europeană oferă 700 de mii de euro pentru conacul lui Alexandru Lăpuşneanu din satul Lăpuşna, raionul Hânceşti. Anual pe 18 aprilie este marchată Ziua Monumentelor.
- S-ar putea să nu o mai vedem vreodată! Cum arată una dintre ultimele trei mori de vânt din Moldova (VIDEO)
- Casa fostului primar de Chişinău Karl Schimidt, renovată de ochii lumii (VIDEO)
- Clădirile istorice din capitală, ascunse sub panouri publicitare. "Se face reclamă la acumulatoare şi lenjerie" FOTO, VIDEO