Moldova, protejată de grindină: Zilnic sunt lansate rachete pentru a împiedica producerea precipitaţiilor cu gheaţă
De 44 de ani stau cu ochii în cer... în căutarea norilor cu grindină. Este vorba de unitatea specială de la Tuzara, raionul Călăraşi, care lansează zilnic rachete pentru a împiedica producerea unor precipitaţii cu gheaţă. De câştigat au agricultorii, care ştiu că astfel roada le este protejată de intemperiile naturii.
Identificarea norilor purtători de grindină se face din punctul de comandă 24 de ore din 24. Cu o oră înainte de a acţiona, şeful unităţii trebuie să ceară permisiunea autorităţilor aviaţiei civile.
"Întotdeauna înainte de a împuşca cerem permisiunea aviaţiei. Asta pentru ca să nu zboare un avion şi să-l defectăm", a precizat inginerul transmisiunii, Sergiu Bujujan.
În funcţie de intensitatea norilor se decide şi numărul rachetelor care urmează a fi lansate spre cer. Unitatea antigrindină lansează în medie câte 20-30 de rachete pe zi.
Unitatea, deşi dispune de tehnică modernă, se confruntă cu deficienţa de rachete.
"Cea mai mare problemă este insuficienţa rachetelor. În medie ar trebui să avem 70 de rachete în fiecare unitate, acum avem, însă, în jur de 35 de rachete", a specificat Gavriliuc Ludmila, comandant la unitatea specială din Călăraşi
În Republica Moldova există 14 unităţi antigrindină.