Moldova s-a calificat în finala concursului internaţional Eurovision
Moldova s-a calificat în finala concursului internaţional Eurovision. Formaţia Zdob şi Zdub, care a evoluat aseară pe scena din Dusseldorf, Germania, a reuşit să cucerească publicul european cu piesa "So Lucky".
Sâmbătă, formaţia Zdob şi Zdub va intra în concurs cu numărul 15. În urma votului publicului, în finala Eurovision s-a calificat şi reprezentanta României, trupa Hotel FM.
Alături de țara noastră şi România, în finala concursului muzical s-au mai calificat Estonia, Irlanda, Bosnia-Herțegovina, Danemarca, Austria, Slovenia, Suedia şi Ucraina.
În cei şase ani de când Moldova participă la Eurovision, cel mai bun rezultat a fost obţinut în 2005. Atunci, formaţia Zdob şi Zdub a ieşit pe locul şase cu piesa "Bunica bate toba". În finala din acesta an a concursului Eurovision, care se va desfăşura sâmbătă, 14 mai, vor participa reprezentanţi din 25 de state. Concertul va avea loc pe scena din Arenele Fortuna, din oraşul Dusseldorf, câştigătoarea concursului de anul trecut fiind nemţoaica Lena.