MOLDOVA SE TOPEŞTE! Meteorologii anunţă COD PORTOCALIU de CANICULĂ
Arşiţa devine tot mai insuportabilă în Moldova. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de Cod Portocaliu de vreme caniculară pentru întreg teritoriul ţării.
Avertizarea va intra în vigoare mâine şi va fi valabilă până sâmbătă, 5 august. Astfel, în intervalul menționat pe o mare parte a teritoriului temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între 35-38°C.
Potrivit meteorologilor, Codul Portocaliu de caniculă însemnă fenomene periculoase de intensitate mare, care pot influenţa negativ activităţile socio-economice şi pot cauza daune materiale substanţiale şi victime omeneşti.
Specialiştii ne recomandă să evităm expunerea la soare între orele 11:00 şi 18:00 şi să consumăm cât mai multe lichide, fructe şi legume.
"Căldurile afectează pacienții cu maladii cronice. Pot să menționez că în instituția noastră, practic lunar se mărește numărul de adresări, dar nu putem menționa că numărul s-a mărit datorită schimbării timpului și anume perioadei caniculare", a menţionat vicedirectorul Spitalului de Urgență, Chișinău, Serghei Ştepa.
Iar salvatorii îndeamnă oamenii să nu de-a foc la deșeurile menajere, deoarece există risc sporit de incendiu.
"La temperaturi ridicate cu umiditate redusă, orice scânteie, orice sursă de aprindere poate provoca un incendiu. Atenționările sunt și pentru oamenii care aleg să meargă în spații de agrement, să nu aprindă focul de tabără. În așa fel ca să evităm producerea incendiilor", a specificat Liliana Puşcaşu, ofițer de presă al SPCSE.
În cazul în care temperaturile vor depăși 38 de grade, în Capitală vor fi reinstalate corturile anticaniculă.
În caz de Cod Portocaliu de caniculă:
RISCURI:
- risc ridicat de afectare a stării de sănătate a populaţiei (leşinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii);
- afectarea capacităţii de muncă;
- riscul apariţiei disfuncţionalităţilor în domeniul transporturilor (rutier, feroviar);
- veştejirea, uscarea îngălbenirea şi căderea frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întreruperea creşterii culturilor agricole;
- favorizarea apariţiei deficitului de umezeală din aer şi din sol;
- risc de apariţie a incendiilor.
SE RECOMANDĂ:
- respectarea indicaţiilor autorităţilor;
- evitarea expunerii la soare între orele 11 – 18;
- purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale;
- consumul zilnic a circa 1,5 - 2 litri de lichide;
- evitarea consumului de băuturi alcoolice sau cu conţinut ridicat de cofeină şi zahăr(cafea,ceai, sucuri răcoritoare carbogazoase etc.);
- evitarea activităţilor în exterior, care necesită un consum mare de energie;
- asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
Citeşte şi: ZILE DE FOC în Moldova! SOLUŢII pentru a face faţă temperaturilor extreme