Moldova se va integra pe piaţa energetică a Uniunii Europene în 2020
Republica Moldova se va integra pe piaţa energetică a Uniunii Europene, în 2020. Asta prevede Strategia energetică până în anul 2030, elaborată de Ministerul Economiei şi remisă Guvernului spre aprobare.
Integrarea pe piaţa energetică a UE urma să aibă loc în 2016, însă Moldova a solicitat o amânare până în anul 2020, pentru implementarea pachetului energetic trei.
Prevederile acestui pachet nemulţumesc Gazprom, interesele căruia vor fi afectate în Republica Moldova. Drept urmare, Gazprom a refuzat să încheie cu Moldova un acord de livrare a gazelor naturale în 2012.
În proiectul strategiei energetice, elaborat de Ministerul Economiei, se mai arată că, până în 2020, achiziţia de gaze naturale şi de energie electrică va fi încă vulnerabilă, din cauza numărului limitat de surse alternative de aprovizionare.