Moldova şi Georgia au semnat un Acord de cooperare în domeniul de frontieră
Acord de Cooperare între Serviciul Grăniceri al Moldovei cu Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei, în scopul stabilirii şi dezvoltării relaţiilor de prietenie, prin realizarea unei cooperări echitabile în probleme de frontieră între Moldova şi Georgia, a fost semnat astăzi, 13 iunie, în cadrul unei întrevederii de lucru a directorului General al Serviciului Grăniceri, Roman Revenco cu viceministru de Interne al Georgiei, Şeful Poliţiei de Frontieră, Zaza Gogava.
Prezentul Acord de cooperare prevde un şir de măsuri care va facilitat cooperarea autorităţilor de frontieră Moldova-Georgia în procesul prevenirii activităţilor ilegale şi altor ameninţări potenţiale la hotare, combaterii migraţiei ilegale şi traficului de fiinţe umane la frontiera de stat, precum şi efectuarea schimbului de experienţă şi informaţii cu privire la controlul frontierei de stat, şi realizarea activităţilor de control de frontieră prin utilizarea mijloacelor tehnice şi logistice necesare.
În cadrul întrevederii de lucru au mai fost discutate aspecte ce ţin de obiective, responsabilităţi şi colaborare între cele 2 instituţii.