Moldova, Ucraina şi Georgia ar putea obţine statutul de parteneri strategici ai Armatei americane
Moldova, Ucraina şi Georgia ar putea obţine statutul de parteneri strategici ai Armatei americane, fără să fie membri ale Alianţei Nord-Atlantice. Un proiect de lege în acest sens va fi examinat astăzi de Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului SUA.
Autorii documentului sunt senatorii americani Robert Menendez şi Bob Corker. Totodată, proiectul prevede instituirea unor noi sancţiuni împotriva companiilor ruseşti de import-export de armament şi din domeniul energiei.
Iar dacă vor exista restricţii în privinţa livrării gazelor către Ucraina, Moldova, Georgia sau alte ţări partenere ale NATO, şi concernul Gazprom riscă sa fie supus unor măsuri punitive.
Autorii proiectului mai propun alocarea a 350 de milioane de dolari Ucranei pentru asistenţă militară şi alte 50 de milioane de dolari pentru depăşirea crizei energetice cu care se confruntă această ţară.