Moldova, Ucraina și Georgia au stabilit o poziție comună cu privire la reformarea Parteneriatului Estic și sunt gata să o prezinte oficialilor europeni
Moldova, Ucraina și Georgia au stabilit o poziție comună cu privire la reformarea Parteneriatului Estic și sunt gata să o prezinte mâine oficialilor europeni. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul ucrainean Ivanna Klimpuș-Țințadze, în cadrul unei conferințe.
Potrivit ei, cele trei țări propun un format mai aprofundat de negocieri cu UE, care să confirme ambițiile lor europene. Totodată, acesta trebuie să confirme voința blocului comunitar de a accepta pe viitor aceste state.
De asemenea, acest format trebuie să includă anularea roamingului pe teritoriul UE, mărirea cotelor de studenți în instituțiile de învățământ superior din Uniunea Europeană, stagierea funcționarilor de stat și accederea treptată la piața energetică din spațiul comunitar.
Reprezentanți ai Moldovei, Ucrainei și Georgiei vor discuta aceste aspecte cu omologii lor europeni și vor propune ca acestea să fie luate în considerare la întocmirea declarației de la următorul summit al Parteneriatului Estic. Anterior, Partidul Democrat din Moldova a lansat inițiativa de a include un articol în Constituție care să stabilească integrarea europeană ca obiectiv principal al politicii externe
- Premierul Filip: Viitorul Moldovei poate fi fundamentat doar pe un sistem educațional puternic și performant
- UE acordă ajutor Ucrainei. Cele 50 de mln de euro sunt pentru cei din regiunea Donbass
- Vicepreședintele Bulgariei: Moldova este un model în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților naționale
- Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură este gata să susțină agroecologia în Moldova
- New York Post: Moldova, una dintre destinaţiile turistice de top pentru 2018