Moldova va avea cel puţin şapte sportivi la Olimpiada de iarnă de la Soci
Moldova va avea cel puţin şapte sportivi la Olimpiada de iarnă de la Soci. Printre aceştia se vor afla şi cei naturalizaţi. În plus, statul va cheltui peste 500 de mii de lei pentru pregătirea lor. Anunţul a fost făcut de Ministerul Tineretului şi Sportului, la o săptămână după ce preşedintele CNO, Nicolae Juravschi, a declarat că va miza doar pe sportivi născuţi în Moldova.
"Asta este o practică obişnuită şi ireversibilă. În toată lumea există acest fenomen. Unde nu există anumite tradiţii într-o probă anumită se naturalizează sportivi care ridică nivelul sportului local", a declarat viceministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu.
De altfel a fost anunţat numărul de sportivi care vor reprezenta Moldova la Soci şi suma care va fi alocată din buget pentru pregătirea acestora.
"La schi fond avem deja două cote. Avem o cotă la schi alpin. Avem cotă preventivă la sanie. În total sunt şapte. Noi suntem obligaţi să-i deplasăm pe toţi. Minim 500 de mii vom aloca pentru probele de iarnă", a concretizat Bodişteanu.
Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci se vor desfăşura în perioada 7 - 23 februarie 2014. Anterior, CNO a anunţat că va prezenta o listă finală a lotului olimpic în luna octombrie.
- Moldovenii Victor Pânzaru şi Sveatoslav Maliutin au participat la Mondialul de biatlon, destinat tinerilor
- Juravschi: La desemnarea olimpicilor care vor merge la Soci se va da prioritate sportivilor născuţi în Moldova
- Desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Soci în 2014, în pericol din cauza temperaturilor ridicate