Moldova va cheltui 15 milioane de lei în următorii doi ani pentru lupta cu corupţia
Lupta cu corupţia nu aşteaptă amânare. Republica Moldova va cheltui, în următorii doi ani, 15 milioane de lei pentru combaterea fenomenului corupţiei în sectorul public şi cel privat. Deputaţii au aprobat, astăzi, Strategia naţională anticorupţie pentru perioada 2011-2015.
Potrivit Centrului Anticorupţie, în urma implementării strategiei, Moldova va urca în clasamentul mondial anticorupţie cu cel puţin 15 poziţii. Deputaţii spun, însă, că este o evoluţie modestă.
"Suntem în clasament pe cele mai rele poziţii şi ne propunem un plan de acţiuni care în 30-40 de ani ar putea să ne plaseze printre primele 20 de ţări", a declarat deputatul neafiliat Igor Dodon.
În replică, liberalii au declarat că fenomenul corupţiei a înflorit pe timpul guvernării comuniste.
"Acolo unde a fost comunism, nu poate fi vorba despre o ţară fără corupţie şi toate ţările care sunt pe lângă Moldova în clasament, au avut comunism, domnule Dodon", a subliniat Valeriu Munteanu.
Strategia mai prevede reforma Centrului Anticorupţie, inclusiv modificarea procedurii de numire a directorului, astfel încât să i se asigure stabilitate în funcţie, indiferent de remanierile guvernamentale.
Economie