"Moldova va deveni membră a UE doar după rezolvarea conflictului transnitrean"
Republica Moldova va deveni membră a Uniunii Europene doar după rezolvarea conflictului transnitrean. Declaraţia aparţine ambasadorului danez din România, acreditat şi pentru Republica Moldova. Diplomatul a mai subliniat că perspectiva de integrare a Moldovei în marea familei europeană este una îndepărtată.
Într-un interviu care apare în presa românească, diplomatul danez subliniază că problema transnistreană este una europeană, iar oficialii UE nu mai vor ca în mare familie europeană să mai existe un conflict îngheţat.
Oficialul a mai subliniat că Moldova are nevoie de timp, pentru rezolvarea conflictului de pe Nistru, însă este încurajator faptul că negocierile în formatul "5+2" au fost reluate după mai mulţi ani. Ambasadorul danez a mai declarat că lucrurile par să se mişte în direcţia justă, întrucât şi situaţia politică s-a schimbat odată cu aşa-numitele alegeri prezidenţiale din această regiune separatistă.
În încheiere, diplomatul a lăudat progresele înregistrate de ţara noastră în materie de reforme în drumul său spre intergrarea europeană şi le-a calificat drept cel mai bun exemplu din cadrul Parteneriatului Estic.