Moldova va găzdui o bază NATO la Bulboaca, potrivit presei din Rusia
Moldova ar putea găzdui o bază militară NATO, în apropiere de Bulboaca. Despre aceasta scrie publicaţia rusă Nezavisimaia Gazeta, care îl citează pe şeful securităţii de la Tiraspol, Vladislav Finaghin. Potrivit lui, în ultimele şase luni, Chişinăul îşi întăreşte activ componenţa militară cu ajutorul României şi al Statelor Unite. Autorităţile de la Chişinău deocamdată nu au comentat informaţia.
Finaghin mai afirmă că Alianţa de Guvernare vrea să completeze Constituţia, astfel încât pe teritoriul republicii să poată fi amplasate baze militare stăine. Şeful securităţii de la Tiraspol susţine că poligonul militar de la Bulboaca ar fi modernizat şi echipat conform standardelor Alianţei Nord-Atlantice.
Concluziile au fost formulate după declaraţia reprezentantului Rusiei pentru conflictul transnistrean, Serghei Gubarev, privind posibila recunoaştere a regiunii de către Moscova
Recent, şeful diplomaţiei de la Tiraspol, Nina Ştanski, a cerut Moscovei să-şi sporească numărul de militari în regiunea transnistreană. Pe parcursul lunii septembrie, Rusia a trimis în raioanele de Est ale Moldovei 20 de autocamioane noi de tip Ural, precizând că sunt destinate pentru transportarea militarilor din grupul operativ de trupe ruse.
Decizia Rusiei a stârnit critici din partea Chişinăului, care a cerut explicaţii în cadrul şedinţelor Comisiei Unificate de Control. Acum două luni, militarii ruşi din zona de securitate au efectuat aplicaţii antitero, cu implicarea tehnicii militare grele. Ruşii şi-au explicat pregătirea prin eventualitatea apariţiei unor acţiuni extremiste, fără să precizeze care ar putea fi sursa acestora. Staţionarea acestor trupe în regiunea transnistreană este ilegală, iar Chişinăul a cerut în repetate rânduri evacuarea lor.
- Politicienii de la Chişinău neagă că la Bulboaca ar putea fi deschisă o bază militară: Declaraţiile sunt aberante
- Cine stă în spatele declaraţiilor SCANDALOASE ale KGB-ului de la Tiraspol: Nu vom accepta apropierea Moldovei de NATO
- Un cetăţean turc şi-a răpit fiul în vârstă de şase ani şi l-a scos ilegal din Moldova
- Viitorii luptători. Mai mulţi studenţi ai Academiei Militare au demonstrat că pot supravieţui în situaţii extreme (VIDEO)