MoldovaGaz a achitat factura către Gazprom
Moldovagaz a achitat datoria faţă de Gazprom pentru consumul din luna septembrie. E vorba de 53 de milioane de dolari. Anunţul a fost făcut de Vadim Ceban, directorul companiei. El a menţionat că au mai fost transferaţi şi 27,4 de milioane de dolari, avansul de 50% pentru octombrie. Acest lucru a fost posibil după ce "Energocom” a fost împuternicită, prin decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, să ofere un împrumut de un miliard 50 de milioane de lei companiei „Moldovagaz” pentru a efectua aceste plăţi.
Creditul a fost acordat cu o dobândă anuală de 21,5% şi trebuie să fie întors de Moldovagaz până în 1 mai 2023. Potrivit deciziei CSE, drept garanție pentru restituirea împrumutului, cota „Moldovagaz” în capitalul social al „Moldovatransgaz” va fi gajată în favoarea „Energocom” în proporţie de sută la sută. "Simplu, am oferit un împrumut și am luat în gaj sistemul de transport de gaze al țării", a precizat Andrei Spînu într-o postare pe Telegram.
Analistul economic Viorel Gîrbu spune că doar autorităţile puteau interveni în acest caz, întrucât Moldovagaz nu ar fi putut obţine bani din altă parte.
"Moldovagaz e o companie falimentară, care are datorii mai mari decât capitalul propriu şi atunci nimeni nu creditează această companie şi atunci Guvernul trebuie să vină să crediteze bani pentru Moldovagaz", a explicat analistul.
Gîrbu susţine că prin această decizie, Guvernul a căutat temei legal pentru a oferi bani Gazpromului, în final, pentru încă o lună. Prin acordarea acestui credit, executivul nu are scopul de a intra în posesia reţelelor de gaze, mai spune expertul. Oricum, acest împrumut va fi pe spatele consumatorilor finali, în condiţiile în care doar dobânda constituie câteva zeci de milioane de lei.
"Desigur, creditul va fi restituit de consumatori, da. Costul se include în tarif, sigur. Din acest 1 miliard, costul dobânzii e vreo 60 de milioane, sunt bani suplimentari care se includ şi aceşti bani o să-i achităm nu ştiu în ce perioadă, fiindcă acest lucru va fi decis de ANRE. Această cheltuială nouă care apare acum nu este luată în considerare în cei 30 de lei pe care îi achităm pentru 1 metru cub de gaze", a mai precizat Viorel Gîrbu.
Iar expertul în energetică Sergiu Ungureanu spune că în cazul în care Moldovagaz nu va putea întoarce acest împrumut nu este exclus că Guvernul va fi acţionat în judecată de acţionarul majoritar, Gazprom, pentru că, potrivit lui, prin decizia CSE furnizorul a fost obligat să accepte acest credit.
"Această datorie nu a fost luată decizia de consiliul de directori, conform etapelor, pentru a vedea care sunt scenariile, posibilele urmări. Atunci, nu putem spune că ei singuri au decis să meargă pe acest împrumut cu o asemenea procente destul de înalte. În cel mai rău scenariu, dacă nu vor putea întoarce datoriile şi se va merge pe sechestrare, acţionarul majoritar poate da vina că i-a fost impusă o decizie care la momentul dat a dus la consecinţe economice nefaste", a menţionat Sergiu Ungureanu.
La începutul acestei luni, Gazprom a amenințat cu sistarea completă a livrărilor de gaze furnizate țării noastre, dacă nu primește avansul pe luna octombrie până la data de 20.