"Moldovagaz" amână separarea de "Moldovatransgaz". Slusari: Să ne așteptăm la acțiuni ostile din partea Gazpromului
Moldovagaz și compania de transport de gaze Moldovatransgaz nu pot fi separate. Societatea pe Acțiuni condusă de Vadim Ceban a informat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică că este imposibil să depună în termen toate actele necesare privind finalizarea procesului de separare și certificare a celor două companii, conform modelului Operatorului de Transport Independent și în conformitate cu deciziile și planul de acțiuni adoptate de ANRE.
”Acest lucru se datorează lipsei de consens dintre principalii acționari ai întreprinderii asupra unor aspecte, care ar fi trebuit să preceadă aprobarea documentelor necesare pentru a solicita certificarea SRL „Moldovatransgaz””, se arată într-un comunicat al Moldovagaz.
Cu toate acestea, întreprinderea se arată deschisă și disponibilă să coopereze pentru îndeplinire în continuare a cerințelor legislației țării în industria gazelor naturale.
De cealaltă parte, membrul Consiliului de administrare al Energocom, Alexandr Slusari, a calificat decizia companiei condusă de Vadim Ceban drept o sfidare a legislației naționale.
”În următoarele luni trebuie să așteptăm la niște acțiuni ostile din partea Gazpromului, care se opune vehement demonopolizării continuă a pieței gazelor și independenței sistemului de transportare a gazelor de sistemul de furnizare. Ne putem aștepta la titluri executorii din Sankt-Petersburg privind încasarea așa ziselor datoriilor istorice”, a reacționat Alexandr Slusari pe Facebook.