Moldovean, arestat pentru pornografie infantilă. Avea fotografiile a peste 1.000 de fetiţe
Un incident petrecut în aceste zile pe "axa" Galaţi-Mangalia-Ploieşti arată că site-urile de socializare pot fi o adevărată capcană pentru minorii scăpaţi de sub supravegherea părinţilor.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Ploieşti au finalizat în prima zi a lunii aprilie un dosar în care un individ în vârstă de 37 de ani, din Galaţi, a racolat, şantajat şi hărţuit pe internet peste 1.000 de fetiţe, scopul fiind acela de a-şi satisface obsesiile sexuale, scrie Adevarul.ro.
Mihai Caragea, autorul acestor fapte, este de profesie inginer şi lucrează la şantierul naval din Mangalia. El locuieşte într-un cămin de nefamilişti din apropierea şantierului, iar în camera pe care o ocupa îşi pusese la punct un adevărat "laborator" de pornografie infantilă, după câte afirmă procurorii DIICOT.
"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Caragea Mihai a contactat prin intermediul unei reţele de socializare o minoră în vârstă de nouă ani pe care a determinat-o să se fotografieze în ipostaze sexuale explicite. Totodată, s-a reţinut că inculpatul a ameninţat victima cu publicarea materialelor atunci când aceasta a refuzat să mai dea curs solicitărilor sale", precizează procurorii.
"Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpatul coresponda prin intermediul reţelei de socializare cu peste 1.000 de minore având vârste apropiate victimei sau chiar mai mici (de aproximativ 3-4 ani), o parte dintre ele fiind fotografiate în ipostaze sexuale explicite".
Cercetările au fost demarate la plângerea prealabilă a familie fetiţei de nouă ani, din Ploieşti, însă ulterior au fost adunate şi alte plângeri împotriva individului, din cel puţin zece localităţi ale ţării. Nu a fost făcut public, cel puţin deocamdată, traseul fotografiilor cu conţinut explicit, însă există suspiciunea rezonabilă că aceastea ar fi fost distribuite de inculpat şi către alte persoane.
La data de 1 aprilie 2016 Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi şantaj.
- Pornografie infantilă pe Internet. Un specialist IT din Chișinău a fost reținut (VIDEO)
- După faptă şi răsplată. Un tânăr din Criuleni va sta la puşcărie pentru agresarea sexuală a unui minor
- Unul dintre șefii Facebook, ARESTAT! Acuzațiile care i se aduc
- Una dintre cele mai populare reţele de socializare i-a supărat pe utilizatori. Află ce i-a nemulţumit
- Decizia uneia dintre cele mai populare rețele sociale a înfuriat utilizatorii
- Ce se află în spatele iniţiativei Guvernului de a combate pornografia infantilă MAI SEVER