Moldovean, înjunghiat mortal în Sankt-Petersburg
Foto: www.exclusivnews.ro
Un moldovean, în vârstă de 30 de ani, a fost înjunghiat de un necunoscut în oraşul Sankt-Petersburg din Rusia, scrie Ria Novosti.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost înjunghiat cu un cuţit în cutia toracică şi în burtă, în urma unei certe dintre cei doi. Acesta a fost transportat la spital, iar câteva ore mai târziu a murit.
Incidentul a avut loc în raionul Kupcino din Sankt-Petersburg, iar autorităţile ruse caută agresorul. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală.
În prima jumătate a anului 2013, în Sankt-Petersburg au fost comise peste 300 de infracţiuni în privinţa migranţilor. Numărul este în creştere cu peste 21% faţă de perioada similară a anului precedent.