Moldoveanul Andrei Puţuntică a cucerit titlul de campion mondial la tenis de masă pentru cadeţi
Andrei Puţuntică a cucerit titlul de campion mondial la tenis de masă pentru cadeţi. Împreună cu românul Cristian Pletea, sportivul nostru a obţinut această performanţă la proba de dublu. După ce a devenit campion mondial, Puţuntică a declarat că este mândru că este primul moldovean care a cucerit acest titlu.
După ce a obţinut titlul de vicecampion mondial cu selecţionata Europei, Andrei Puţuntică a reuşit să mai câştige o altă medalie istorică pentru tenisul de masă din Moldova. Puţuntică, alături de românul Cristian Pletea au cucerit medaliile de aur la Campionatul Mondial pentru cadeţi care s-a desfăşurat pe insulele Barbados.
"A fost o finală destul de grea, dar ne-am concentrat şi am jucat foarte bine. Pur şi simplu, am avut o tactică perfectă şi am îndeplinit-o perfect. Am avut un meci destul de greu, chiar dacă scorul a fost de 3 la 0", a spus tânărul.
Puţuntică şi Pletea nu le-au oferit nicio şansă adversarilor din Asia care se află pe primele poziţii în clasamentul mondial. Cei doi au câştigat lejer primele două seturi cu 11-9 şi 11- 5, reuşind câteva puncte extraordinare. În setul trei, Puţuntică şi Pletea s-au impus cu 11-9, iar tenismanul moldovean a făcut show după ce a obţinut victoria.
"Fiind scorul de 10-9, îmi bătea inima, îmi era frică să fac ceva. De obicei când joc finale când e ultimul punct întotdeauna îmi este frică şi când am câştigat punctul mi-am aruncat toate emoţiile", a adăugat tenismenul.
Andrei Puţuntică are 15 ani şi este elevul preşedintelui Federaţiei de Tenis de Masă din Republica Moldova, Vladimir Semipiadnîi. Sportivul moldovean este originar din Călăraşi şi evoluează la un club din Frankfurt.