Emisiunea "Moldova, țară de minune", difuzată duminica, la ora 18 și cinci minute, pe lângă reportajele de problemă și de investigație în care scoate la suprafaţă adevăruri tăinuite de autorităţi, mai aduce în prim-plan și oameni ambițioși, care nu se lasă descurajaţi de sistem, care nu renunţă la visele lor și, de fiecare dată, găsesc forţe să meargă înainte.

Iată o scurtă trecere în revistă a eroilor  din reportajele marca "Moldova, țară de minune".

De exemplu, într-un material v-am relatat povestea unor medici cu suflet mare care modelează proteze pentru a le oferi oamenilor o șansă la normalitate.

Nicolae Malic şi-a pierdut maxilarul din cauza cancerului. Iar Natalia a rămas fără un ochi din cauza urmelor lăsate de boală:

"Când mi-a spus că trebuie să-mi extirpeze ochiul, a fost un adevărat şoc". 

Suferinţa acestor oameni a fost înţeleasă de Rodica Mândruţă-Stratan, un chirurg de excepţie. Ea a învăţat cum să-i ajute pe cei suferinzi după un stagiu la o universitate europeană:

"Eu mi-am făcut studiile în Olanda. Am făcut o specializare în domeniul chirurgiei tumorilor capului şi gâtului, unde am avut frumoasa ocazie să văd reconstrucţia facială. Mi-a venit ideea că pacienţii noştri tot merită să fie reabilitaţi în modul în care sunt reabilitaţi cei din Europa".

Şi pentru că a reuşit să câştige respectul şi admiraţia colegilor din Europa, chirurgul moldovean a fost încurajat şi susţinut, inclusiv financiar. Așa a putut deschide la Chișinău un centru de protezare oro-maxilo-facială. Iar cel mai important lucru este că la acest centru oamenii primesc protezele gratuit. Pe lângă asta, Rodica Mândruţă-Stratan a reușit să-și adune și o echipă de suflet, una care a acceptat să facă minuni cu bani puțini.

De la întâlnirea cu acești medici, oamenii pleacă cu zâmbetul pe buze.

Printre eroii reportajelor noastre sunt şi străini care au ales să facă caritate în țara noastră. I-au ajutat şi continuă să-i ajute copiii şi adulţii care suferă de boli grave, dar care mai sunt măcinaţi şi de sărăcie şi singurătate. Datorita lor, bătrânii lăsaţi în voia sorţii își duc traiul în condiţii la care nici nu au visat. Copiii ajunşi în spitale şi orfelinate primesc daruri care le fac viaţa mai uşoară, iar alţii au fost ajutaţi să învingă chiar şi întunericul.

"Nu cunoşteam nimic despre Moldova. Înainte de a veni aici, a trebuit să mă uit pe harta, să văd unde se află această ţară", spune Hans Bjorn Bakketeig, medic optometrist, preşedintele Fundaţiei de Caritate "Help Moldova".

El este unul dintre cei mai renumiţi medici optometrişti din lume. Doctorul a venit în Moldova pentru prima dată acum 13 ani. Și de atunci prescrie ochelari slabvăzătorilor.

Iar englezoaica Sharon Isen a deschis, acum trei ani, un azil de bătrâni în satul Risipeni, Floreşti: "Am o afecţiune personală pentru oamenii bătrâni. Pot să spun că-i iubesc foarte mult. Cred că Dumnezeu mi-a dat această dragoste pentru ei".  

De-a lungul anului, v-am arătat și oameni deosebiți, care însă pentru unii ar părea ciudați. Dar ei pur și simplu au ales să-și trăiască viața altfel. De exemplu, în peșterile din nordul țării locuiesc câteva persoane. Acestea au renunțat la tot ce înseamnă civilizație și își găsesc rostul în sânul naturii: 

"Am fost profesor universitar la trei universităţi din Moscova. Am predat psihologia, apoi am lucrat şi la Sankt Petersburg, la UNESCO''.

Psihologul Anatol Rusu a ales viaţa în peşteră după ani de zile petrecuţi în mai multe oraşe. Acum, de multe ori, doarme în copac: 

"Iată, de la pământ sunt cinci-şapte metri. Mă leg noaptea cu această frânghie, pentru ca să nu cad, întâmplător. Iată aşa: natură, verdeaţă, aură luminoasă".

Dacă Anatol a venit aici pentru o viaţă spirituală, atunci pictorul Onisim Pabici a ajuns în peșterile de la Ţâpova în căutarea inspiraţiei:

"Te poţi concentra mai bine. Nu există o implicare a exteriorului, poţi să meditezi mai mult asupra personalităţii tale".

Şi prietenii lui Daniel Grosu au motive să-şi facă griji. Acesta s-a stabilit cu traiul într-o peşteră la peste 20 de metri înălţime: "Da, e pe marginea prăpastiei, dar eu nu am frică şi mă simt destul de confortabil".

Daniel Grosu este fizician și a lucrat la Academia de Științe. Dar funcțiile pe care le-a deținut nu au contat atunci când a decis să-şi schimbe modul de viaţă.

Alți oameni cu pasiuni deosebite și un pic ciudate sunt cei care au ales să fie modele nud pentru pictori. Și o fac oficial. Sunt angajați cu salariu și cu carnet de muncă. O muză pentru pictorii de nuduri este Elena Esinenco:

"Am găsit un loc vacant în calitate de model şi m-am angajat temporar. Aşa credeam atunci. Au trecut câţiva ani şi mi-a plăcut foarte mult. Mai mult, salariul unui model la arte plastice era mult mai mare decât al unui savant. De două, sau chiar de trei ori mai mare".

Și nu doar femeile au ales această profesie. Sunt și bărbați care zi de zi sunt modele nud. Să nu credeți că e o muncă ușoară. Modelele trebuie să stea câte patru ore, nemişcate, în aceeaşi poziţie.

"Eu în domeniul ăsta o să lucrez pănă o să am 90 de ani. Asta o să fi în 2032".

Andrei Mârzac spune că lucrează mult ca să-şi menţină forma fizică: "Eu fac gimnastică. E necesar ca să păstrez muşchii. Nu ştiu dacă v-a plăcut componenţa corpului meu, dar eu şi dimineaţă, şi la amiază fac şi seara mai puţin".

Un reportaj cu totul special a fost cel despre tradițiile romilor ridicate la rang de lege.
Am făcut filmările pe dealul țiganilor din Soroca unde pe o suprafață de zece hectare își duc traiul 4.000 de oameni. Romii de secole sunt alături de noi, dar întotdeauna, în societatea lor patriarhală, s-au condus de alte reguli: 

"Bărbatul în casă asta-i stăpân şi sfat, şi milă, şi dragoste, şi bogăţie, şi aduce, şi grăieşte".

Pe romi îi deosebești ușor și după port. La ei, femeile sunt obligate să îmbrace doar fuste care să nu fie mai scurte de genunchi.

"Dar când o vede într-o fustişoară mai strânsă o arată cu degetul, ia şi s-a făcut, s-a nebunit. La noi când umblă în pantaloni e tare mare ruşine, se vede tot, bucile, se văd pulpile. Şi nu-i frumos, înţelegi. Asta-i ruşine. Trebuie să fie basma la noi şi pestelcă".

În societatea romilor, bărbatul și femeia au roluri bine definite. Bărbatul este cel care aduce bani acasă, iar femeia are grijă de gospodărie. Așa că ea toată ziua spală, gătește și are grijă de copii. Şi ea este considerată regina casei: 

"Bărbatul hotărăşte în casă toate întrebările. Asta-i foarte mare ruşine soţia să fie la un nivel cu bărbatul. Dar să strige la un bărbat, să-i dea indicaţii bărbatului asta-i o foarte mare ruşine".

La romi, cartea nu este o prioritate. Copiii de multe ori se duc în clasa întâi la 9 – 11 ani. Băieții apucă să învețe câteva clase, fetele, în schimb, se mărită la 12 – 14 ani și nu mai fac studii. Sunt însă și romi care ajung și la facultate, dar tot numai bărbați.

"În comparaţie cu numărul total al elevilor din liceu 457, de etnie romă noi avem 42. Este de aproximativ patru ori mai puţin decât în anul 2010. Ar trebui să avem la şcoală de trei ori mai mult", spune Silvia Şilova, director de liceu.

"Iaca la noi fetele tare trebuie să fie cinstite, când se mărită să arate treaba aceea că ea e cinstită, se mândreşte şi tata ei, se mândreşte şi bărbatul ei care a luat-o, şi soacra. La 20 de ani aceea de-amu îi bătrânică, de-amu nu este aşa întrebată, nu se uită aşa la dânsa".

" – Câţi ani ai? – 13. Vreau să mă însor. – Vrei să te însori? Ai deja… - Viitoare soţie, da. – Da? Câţi ani are ea? – 14. – Peste câţi ani vrei să te însori? – În cel mult trei ani. O să am soţie, îmi va spăla ciorapii, va pregăti bucate, mă va spăla".

Legea lor le interzice să se căsătorească cu reprezentanții altor etnii. Sângele țigănesc nu trebuie amestecat cu altul.

"Se gândeşte, ce nu ai putut să iai o fetiţă cumsecade, de a noastră, ţigancă. Ea nu poate moldoveanca aceea să trăiască cu un ţigan, ori ţiganul să trăiască la moldoveni".

Și dacă nu toți romii știu carte, la dans sunt printre primii. Nu-i întrece nimeni. Și mic și mare se prind în joc oriunde, în curte, chiar și în drum.

Iar cele mai multe femei sunt iscusite în taina ghicitului. Dacă ai nimerit pe mâina lor, nu se lasă până îți prezic viitorul, în schimbul banilor pe care îi ai:

"– Dacă îmi ziceţi să vă dau toţi banii vi-i dau? – Da, eu îţi spun dă-mi cerceii, mi-i dai, ce-ţi spun că trebuie la descântec şi mata singură mi le dai. Vrei le dai, vrei nu, da eu nu pun mâna în buzunar, nu cotrobăiesc".

Să nu credeți că am scăpat fără să trecem prin această experiență. Doamnele nu-și dădeau rând la preziceri:

"Ui-te la baba, sângură eşti născută, făcută la zi mare de sărbătoare. Hai, adă banii că baba o să pun la carte. – Las că-i spun eu. Ui-te la mine ce îţi spun eu, pe lucrul acesta îl iubeşti, vrei şi mai mare o să ai. Ţi-i făcut, farmece. - Mata ai iubit, ai avut dragoste, iubire în două părţi. Adă la baba banii ca să-i pun la cărţi. Hai, du-te".

Din păcate, de multe ori frumusețea tradițiilor și obiceiurilor lor sunt umbrite de stereotipurile din societate și de discriminarea la care sunt supuşi.

"La romi se uită ca la, ştii cum spun ruşii "tretii sort", de calitate proapstă".

"Nu vrea să ne primească, deja a treia lună intrăm şi nu lucrează, restaurantul e comandat".

Pentru orașul Soroca dealul țiganilor cu case mari și cu mulți copii fără jucării, dar care au libertatea străzilor, a devenit carte de vizită.

În reportajele "Moldova, țară de minune" un loc aparte l-au avut moldovenii care au dus faima țării în lume. Moldoveni care au reușit acasă, dar și departe de casă. Ne-au făcut să fim mândri de ei și să-i avem drept modele. Unul dintre ei este Silvia Țabor, dirijoare care a reușit performanța de a-și întemeia propria orchestră tocmai peste ocean, în Canada.

Silvia a plecat în Canada acum 12 ani. Tocmai absolvise Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Îşi dorea mult să studieze peste hotare, deşi nu era sigură că va reuşi să se afirme acolo:

"Când m-am dus acolo îmi doream să fac dirijat de orchestră, dar nu eram sigură cât era de posibil"

Şi a fost posibil. Totul a început de la examenele de doctorat, când a trebuit să mobilizeze mai multe grupuri de muzicieni pe care să-i dirijeze. A reuşit să adune laolată 40, 60 şi chiar 100 de intrumentişti. Aşa a înţeles că are forţe să-şi creeze propria orchestră.

"Membrii sunt aproximativ 60. Dar depinde tot timpul de programul pe care-l facem, de repertoriu. Pentru că au fost programe pe care le-am făcut cu mult mai mult de 60, au fost aproape 100 de oameni".

Să nu credeţi că succesul a venit de la sine. Şi nu zilele întregi de repetiţii au fost partea cea mai complicată. Deseori, anume latura financiară a proiectului îi dă bătăi de cap Silviei Ţabor:

"În Canada sunt foarte multe persoane care sunt cointeresate să dea donaţii pentru organizaţiile culturale, dar pentru asta trebuie să ai număr de caritate".

Silvia este însă o fire ambiţioasă şi este convinsă că dacă ea, o moldoveancă, a reuşit să-şi creeze o orchestră într-o ţară străină, va reuşi să-i ridice prestigiul la nivel mondial şi că succesul va fi de partea ei.

"Eu cred în viitorul orchestrei şi sunt gata să risc".

Deocamdată de talentul şi succesul Silviei Ţabor se bucură o ţară străină. Iar tânăra dirijoare nu se mai gândeşte să revină în ţară, poate doar pentru a realiza anumite proiecte.

Și dacă unii moldoveni au succese frumoase peste hotare, alții au reușite să facă lucruri de-a dreptul uimitoare acasă. De exemplu, în Moldova sunt câteva localități care nu sunt afectate de migrație. Oamenii au locuri de muncă în satele lor și spun că sunt fericiți că pot să-şi câştige o bucată de pâine acasă, lângă familie. Unul dintre aceste sate este Brăviceni, din raionul Orhei. În această localitate sunt mai multe afaceri dezvoltate datorită investițiilor poloneze.

"13 proiecte, pentru agenţii economici. În total suma de 480 de mii de euro, pentru 13 agenţi economici, care s-au investit în Brăviceni", spune primarul  Brăviceniului, Vasile Cociorvă.

Datorită finanțării din Polonia, Iurie Cibotari şi-a deschis o fermă de iepuri: 

"La moment eu am vândut vreo 600 de iepuri. Păi logic, se poate de lucrat. Şi încă dau salariu. Am doi oameni la care le dau salariu. Câte trei mii pe lună au".

Ferma de iepuri este una dintre cele mai mici afaceri din localitate. La fabrica de procesare a cărnii, de exemplu, lucrează deja 16 oameni.

"Pe viitor, eu cred că o să creştem cu mult mai mult. Suntem majoritatea din sat. Avem din satul Cişmea şi astăzi un lucrător nou de la Orhei".

Oamenii din satele vecine luptă, practic, pentru un loc de muncă în Brăviceni.

Dumitru Caraman cultivă roşii de aproape 15 ani, dar abia după ce a obţinut o subvenţie a reuşit să-şi extindă afacerea şi să obţină un profit mai mare:

"Se poate de făcut o bucăţică de pâine aici cât de mică, cu familia împreună".

Și ca să vă mai înveselim un pic, vă invităm să revedem reportajul despre artiștii care au hotărât să devină funcţionari publici.

În satului Moleşti, raionul Ialoveni poliţistul de sector este nimeni altul decât parodistul Nicolae Hodină.

"Şi-o încurcat nunta cu banu, Poliţistul cu hamalul, Procurorul cu paharul, şi biserica cu barul".

Sătenii şi-au dat repede seama că nu este o glumă. Mai ales după ce l-au văzut pe Nicolae Hodină că umblă pe la casele oamenilor şi le oferă fişe informative despre campania "Cunoaşte-ţi poliţistul".

" – Care e soarta Dvs.? Cum o duceţi? – Deocamdată totul e bine, să fie şi pe viitor aşa. - Vă dau aşa o carte de vizită: "Să-ţi cunoşti poliţistul, unde sunt indicate toate telefoanele".

Unii locuitori ai satului l-au recunoscut din prima pe umoristul Nicolae Hodină, alţii însă au avut nedumeriri.

"– Îl cunosc, a fost şi la noi, a fost concert în sat".

"Iartă-mă şi nu mă certa, alta e, alta e, leafa mea".

"Am şi studii, am făcut şi şcoală de poliţie. Aşa că, să ştiţi că cunosc şi lucrul scenic, dar cunosc bine şi legislaţia în vigoare, Codul penal, contravenţional şi toate care sunt".

"Şi mai am şi cununii, onomastici, sindrofii, repetiţii, imprimări, şi concerte , şi filmări".

Şi dacă Nicolae Hodină a ales să fie poliţist, interpretul de muzică populară Nicolae Glib a fost convins, cu mai mulţi ani în urmă, de consătenii săi din Pepeni să le fie primar.

"Floare mândră de pe lan, Mă mândresc că-s moldovean, Port căciulă de cârlan, Şi-s fecior de harnic neam".

"M-au rugat atât de frumos, eram într-o dispoziţie mai bună şi am acceptat. Am acceptat şi am luat un mandat de primar. Am gustat şi eu pâinea asta".

Să nu credeţi că i-a fost uşor. Nicolae Glib spune că de multe ori a avut mari bătăi de cap.

"Orice nu s-ar întâmpla, primarul e vinovat! Am avut şi cazuri de acestea că la ora două-trei de noapte veneau. S-a bătut acasă bărbatul cu soţia, vor primarul să le rezolve problemele".

"Dacă ar mai vrea. L-am mai alege odată primar".

"Ei, hai... moldovan ca mine nu-i, Puşca-i încărcatâ-n cui ....dar nu fac rău nimănui.”

De asemenea, pe parcursul anului v-am arătat femei bogate care au o pasiune nobilă - echitația.

"Adrenalina pe care o primești mergând pe cal la o viteză, nu se compară absolut".

V-am arătat fanii unor interpreți, dar și pe cei ai echipelor de fotbal. Am cunoscut istoria neștiută a unor locuri și clădiri din Chișinău și am zburat la înălțime pentru a vedea cât e de frumos să fii pilot și să ai tot globul pământesc la picioare.  

Așa a fost "Moldova, țară de minune" a anului 2014.