Moldoveni din Ialoveni, prinşi la vamă cu 60 de kg de droguri VIDEO
Trei bărbaţi din Ialoveni au încercat să treacă vama cu 60 de kg de haşiş, în valoare de circa 6.000.000 de lei. Drogurile erau aduse din Spania şi erau ascunse în rezervorul de combustibil al unui automobil procurat din aceeaşi ţară. Suspecţii au fost reţinuţi la vama Leuşeni-Albiţa.
Potrivit oamenilor legii, o parte din droguri era menită pentru a fi pusă în circulaţie în Moldova, iar a doua parte urma să fie transportată în Federaţia Rusă.
Cei trei bănuiţi aveau vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani. Astfel, în urma desfăşurării unui complex de măsuri operative, ieri, în jurul orei 23:30, la postul vamal Leuşeni-Albiţa au fost reţinuţi doi dintre suspecţi. Fiind audiaţi de angajaţii Sectorului Antidrog al Serviciului Vamal, cetăţenii moldoveni au afirmat că nu au nimic de declarat oamenilor legii.
La puţin timp, în apropierea postului vamal a fost reţinut şi cel de-al treilea suspect. El urma să asigure escortarea drogurilor în Capitală.
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Substanţa narcotică ridicată urmează a fi supusă unei expertize chimice. La moment, suspecţi se află în arest preventiv. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă până la 15 ani de închisoare.