Moldoveni implicaţi în fraude informatice în Franţa au fost condamnaţi la închisoare
Moldovenii implicaţi în fraudele informatice pe teritoriul Franţei şi reţinuţi în 2014 au fost condamnaţi la închisoare de la doi la cinci ani de autorităţile franceze.
Cei 13 cetăţeni ai Moldovei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 50 de ani, au format o grupare organizată care efectua fraude informatice pe teritoriul Franţei.
13 moldoveni au furat milioane de pe cardurile bancare ale francezilor DETALII
Aceştia foloseau anumite aparataje tehnice pentru a copia datele de pe banda magnetică a cardurilor bancare.
Potrivit procurorilor din Moldova, valoarea prejudiciilor aduse se ridică la peste şase milioane de lei. Informaţiile preluate de pe carduri erau furnizate unor complici din SUA, care ulterior făceau carduri clonate şi sustrăgeau banii din bănci.
Opt dintre aceştia au fost reţinuţi de autorităţile franceze, iar cinci au reuşit să se întoarcă în Republica Moldova.
Autorităţile franceze au formulat o cerere în acest sens organelor competente din Republica Moldova. Astfel, pe acest caz în ţara noastră au fost efectuate 14 percheziţii.
În cadrul acestora au fost indentificate peste 60 de aparate de tip ''skimmer'', telefoane mobile, cartele SIM, precum şi mai multe documente ce demonstrează aflarea acestor persoane pe teritoriul Franţei.
Precizăm că skimming-ul reprezintă o activitate ilegală prin care o persoană obține în mod fraudulos datele stocate pe banda magnetică a unui card bancar. Datele astfel obținute sunt folosite pentru producerea de carduri contrafacute.