Moldovenii au mai multă încredere în leu decât în euro şi dolar
Pe timp de criză, moldovenii nu mai ţin banii la ciorap, ca pe vremuri, dar în bănci. Volumul depozitelor în lei a depăşit, în ianuarie, 40 de miliarde de lei. Faţă de anul trecut, acest indicator s-a majorat cu 25 la sută sau cu 8 miliarde de lei.
Moldovenii preferă depozitele în lei, valoarea cărora le-a depăşit de două ori pe cele în valută străină. Potrivit datelor Băncii Naţionale, în ianuarie 2012, valoarea depozitelor în lei moldoveneşti a depăşit 27 de miliarde de lei. Depozitele în valută, recalculate în lei, constituie circa 13,5 miliarde de lei.
Tot în ianuarie, băncile au acordat credite noi, în lei, în volum de peste 900 de milioane. Faţă de ianuarie 2011, acest indicator s-a majorat cu circa 300 de milioane de lei sau cu 52%. Creditele în valută, recalculate în lei, au depăşit 600 de milioane.
Rata medie la depozitele în lei a constituit 7%. Ea a crescut, în comparaţie cu ianuarie 2011, cu 0,3 puncte procentuale. Pentru depozitele în valută, rata medie a constituit 4%. În acelaşi timp, rata medie a creditelor în lei a constituit 14,7%, iar în valută străină 8,4%.
Oamenii spun că, în ultima vreme, au mai puţină încredere în valută:
"În lei avem încredere. E mai stabil leul",
"Dolarul, la fel ca şi euro este instabil, leul este stabil, primim salariul în lei şi deschidem depozite în lei".
Reprezentanţii BNM spun că reducerea, în ianuarie, a volumului creditelor acordate faţă de decembrie 2011 se explică prin relaxarea activităţii economice în această perioadă.
"Agenţii economici şi persoanele fizice sunt mai puţin activi în contractarea creditelor, deoarece este o perioadă de sărbători, oamenii au probabil alte griji şi mai puţin se implică în activităţi. În primul rând, încrederea în moneda naţională şi probabil în ultima perioadă se atestă o apreciere a leului faţă de valutele străine, fapt care face mai atractiv leul moldovenesc pentru depozitare" , a explicat Marin Moloşag, prim-viceguvernator al BNM.
Specialiştii afirmă că majorarea depozitelor în lei se explică prin creşterea încrederii populaţiei în moneda naţională.