Moldovenii au sărbătorit astăzi "Masleniţa": Şi-au luat rămas bun de la iarnă arzând "momâia"
Reprezentanţi ai comunităţilor slave din Moldova au marcat, astăzi, ultima zi a sărbătorii tradiţionale "Masleniţa", care, potrivit legendei, semnifică sfârşitul iernii. Cu această ocazie, în scuarul Operei Naţionale, au fost organizate mai multe manifestaţii, la care au participat zeci de colective artistice.
În acest an, evenimentul a atras mai mulţi curioşi şi amatori de clătite, faţă de anul trecut. Tradiţional, la această sărbătoare a participat şi preşedintele interimar al ţării, Marian Lupu, dar şi ambasadorul Rusiei în Moldova, Valeri Kuzmin.
Oficialii au savurat din bucatele tradiţionale expuse la eveniment. Cel mai important moment din ultima zi a festivalului a fost arderea "momâiei", care potrivit ritualului semnifică "Masleniţa", ce simbolizează "sfârşitul iernii". "Masleniţa" este o sărbătoarea păgână a slavilor şi este celebrată timp de o săptămână.
"Am pregătit clătite pentru toate gusturile", a spus reprezentanta şcolii nr.8.
Şi preşedintele interimar, Marian Lupu, a gustat din clătitele expuse. Demnitarul a lăudat gospodinele, dar a ţinut să sublinieze că nimeni nu găteşte mai bine decât soţia sa.
"Dincolo de faptul că este că este o mamă extraordinară, găteşte excepţional, este o gospodină extraordinară", şi-a lăudat nevasta Marian Lupu.
"Masleniţa" semnifică iarna lungă şi grea care lasă loc primăverii şi căldurii soarelui. De asemenea, sărbătoarea anunţă intrarea în Postul Paştelui.