Moldovenii bat propriul record. În condiţii de criză, transferurile băneşti de peste hotare au crescut
Moldovenii care muncesc în străinătate continuă să trimită bani de peste hotare celor rămaşi acasă. Mai mult, în pofida crizei economice mondiale, compatrioţii noştri fac transferuri record, depăşind chiar perioada similară a anului trecut. Cel puţin aşa arată raportul Băncii Naţionale a Moldovei.
Astfel, în primele şapte luni ale acestui an, transferurile băneşti au fost înregistrate în sumă de 794, 28 milioane de dolari. Asta în timp ce în perioada similară a anului trecut cifrele prezentate de către BNM arătau că de peste hotare au fost înregistrate cu 20 de milioane de dolari mai puţin. Totodată, potrivit aceleaşi statistici, faţă de anul 2010 de peste hotare au venit cu aproximativ 138 de milioane de dolari mai mult.
Cei mai mulţi bani, în primele şapte luni ale anului 2012, au fost transferaţi de peste hotare în luna iulie. Atunci, Banca Naţională a înregistrat un flux de 143,5 milioane de dolari. La polul opus se află luna ianuarie, când transferurile băneşti de peste hotare au constituit 81,70 milioane de dolari.