Moldovenii care revin de peste hotare nu trebuie obligaţi să-şi cumpere poliţă medicală. Propunere PRO MOLDOVA
Cetăţenii moldoveni care locuiesc peste hotare şi revin pentru perioade scurte în ţara noastră nu ar trebui să fie obligaţi să-şi procure poliţa medicală. Cu această propunere de modificare a legislaţiei din domeniu vin deputaţii grupului parlamentar PRO MOLDOVA.
O altă iniţiativă vizează necesitatea elaborării unui Cod al Sănătăţii şi a Strategiei de Dezvoltare a Sectorului Sănătăţii până în anul 2030. Potrivit deputaţilor Ruxanda Glavan şi Eleonora Graur, pandemia de COVID-19 a scos la iveală probleme grave din sistemul de sănătate din ţara noastră, faptul care demonstrează necesitatea reformării totale a acestui domeniu. Propunerile au fost prezentate, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Propunerea privind crearea unei comisii speciale ale Parlamentului care va elabora Proiectul Codului Sănătăţii a fost prezentată de Ruxanda Glavan, care recent a părăsit Partidul Democrat şi s-a alăturat grupului PRO MOLDOVA.
Potrivit ei, Codul Sănătăţii trebuie să conţină capitole pentru reglementarea fiecarei componente a sistemului de sănătate şi să propună soluţii concrete pentru reformarea acestui domeniu. Una dintre asemenea propuneri este crearea unui depozit de stat farmaceutic, care ar asigura securitatea farmaceutică a cetăţenilor.
"Am urmărit cu toţii, cât de evident este deficitul de lucrători medicali, dotarea inadecvată a instituţiilor medicale, coordonare ineficientă între instituţiile responsabile de sănătate publică, reformarea trebuie să aibă loc, în baza unei viziuni strategice, sistematizate şi codificate", a declarat Glavan.
O altă propunere vizează modificarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţa medicală.
"Persoanele care revin pe timpul sărbătorilor, în majoritatea copleşitoare a cazurilor, nu beneficiază de asistenţa medicală în baza asigurării obligatorii. Dacă cetăţenii Republicii Moldova locuiesc în afara Republicii Moldova, doar dacă vizitează Republica Moldova pe perioade mai mici pe parcursul unui an, aceştia să nu fie obligaţi să-şi facă asigurarea medicală", a declarat Eleonora Graur, deputat PRO MOLDOVA.
Costul poliței de asigurare medicală obligatorie în 2020 a rămas la nivelul ultimilor ani şi este de 4056 de lei. Iniţiativele prezentate de deputaţii PRO MOLDOVA urmează să fie prezentate comisiilor permanente ale legislativului şi Guvernului pentru avizare, iar ulterior să fie dezbătute în plenul Parlamentului.