Moldovenii care s-au pornit astăzi în România, BLOCAŢI în vamă. Unii şoferi au făcut cale întoarsă
Moldovenii, care s-au pornit astăzi în România au stat timp de câteva ore blocaţi în vamă. Din cauza unor defecțiuni tehnice ale bazei de date din ţara vecină, a fost sistată activitatea tuturor punctelor de trecere de pe segmentul moldo-român. În acest moment, vămile funcţionează în regim normal.
Reprezentanţii poliţiei de frontieră de la punctul de trecere Sculeni susţin că moldovenii care au vrut să ajungă în această dimineaţă în România au stat la coadă între orele 05:30 şi 08:30.
"O problemă este pentru cetățenii Republicii Moldova care nu dețin acte românești sau acte ale Uniunii Europene. Cei care dețin acte europene, trec mai liber, mai ușor", a explicat Irina Radu, inspector al Poliţiei de frontieră, Sculeni
După ce problema a fost remediată, la graniţa moldo-română oricum erau cozi. Polițiștii de frontieră din ţara vecină au recurs la procedura manuală de procesare a datelor, ceea ce le-a luat mai mult timp.
Unii şoferi spun că au fost nevoiţi să se întoarcă din drum:
"– Dimineață am stat de la ora cinci până la opt, dar m-am întors acasă că era de-amu imposibil de stat. Și la ora zece am plecat iar de la Ungheni și acum mă întorc".
"– Cât ați așteptat la vama românească? – Dimineață trei ore. – Dar la ce oră ați plecat? – La fără zece șase am intrat și la opt și jumate am ieșit. – Este ceva normal sau e mai mult decât de obicei? – Nu e normal, înainte stăteam, dar erau cozi, dara cum cinci mașini în față și trei ore am stat".
"– O oră jumătate cam am de când stau. – De obicei treceți mai repede? – Nu, a fost când am trecut și mai repede, a fost când am stat și mai mult".
Pentru a evita aglomeraţiile în punctele vamale, autorităţile le recomandă şoferilor să urmărească traficul în regim online, pe site-ul instituţiei.