Moldovenii, cu gândul la vacanţa de vară. Unii şi-au făcut rezervări cu reduceri la foile turistice
Embed:
Abia s-au încheiat sărbătorile de iarnă, iar moldovenii se gândesc deja la vacanţa de vară. Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că 10 la sută dintre ofertele la mare au fost deja rezervate. Clienţii care îşi procură în această perioadă foi turistice pentru sezonul estival beneficiază de reduceri de până la 40 la sută.
Preţurile pentru un sejur de şapte zile în Bulgaria variază între 120 şi 400 de euro, iar pentru cei care aleg să se odihnească în România trebuie să plătească între 140 şi 450 de euro.
În scurt timp, vor apărea şi ofertele pentru Turcia şi Grecia. Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că, spre sfârşitul lunii ianuarie numărul rezervărilor pentru vacanţa de vară va creşte până la 50 la sută.