Moldovenii cu viroze solicită asistenţa medicală de urgenţă, în loc să meargă la medicul de familie
În loc să meargă la medicul de familie, solicită intervenţia ambulanţei. Vorbim despre oamenii care au viroze şi nu necesită asistenţă medicală de urgenţă. Potrivit medicilor, aproximativ 15 la sută dintre aceşti bolnavi apelează nejustificat serviciul 903. În consecinţă, salvarea ajunge cu întârziere la pacienţii grav bolnavi.
Până la 300 de persoane cu viroze au apelat, zilnic, în ultima lună serviciul de urgenţă. Faţă de luna noiembrie, aceste solicitări au crescut cu peste 16 la sută.
"De la apariţia febrei preferă să se adreseze, preponderent, la serviciul de urgenţă, dar nicidecum la medicul de familie. În timp ce deservim pacienţi în stare satisfăcătoare, cei gravi aşteaptă rândul, şi ca urmare ajungem cu întârziere la aceste solicitări", a spus şeful substaţiei Centru, Serviciul de urgență CNAMUP, Ion Rusu.
Oamenii care au contractat viroze sunt îndemnaţi să meargă la medicul de familie, atunci când apar primele simptome, şi să solicite serviciul de urgenţă doar dacă apar complicaţii.
"Dacă temperatura creşte până la 39 şi nu coboară, chiar dacă sunt administrate antipiretice. Dacă apar complicaţii, în urma febrei, cum ar fi vomele, pierderea cunoştinţei, convulsii, tusă care, ar putea fi semnul unei pneumonii", a spus medicul coordonator CNAMUP, Tatiana Anonco.
Medicii recomandă, până la sosirea ambulanţei, administrarea medicamentelor pentru reducerea febrei, efectuarea frecțiilor cu spirt diluat cu apă şi aplicarea compreselor cu apă la temperatura camerei.
De la începutul sezonului rece, în ţară au fost înregistrate peste 400 de cazuri de infecţii respiratorii la 100.000 de persoane.
- Un medic de familie a cerut 100 de dolari pentru un certificat. Acum riscă puşcărie (VIDEO)
- Numărul cazurilor de viroze, în creștere. Care sunt recomandările medicilor
- Discuţii privind implementarea Serviciului 112. Ministrul TIC s-a întâlnit cu directorul STS România
- Un cuplu din SUA a sunat la Poliție și a spus că pisica îi ține ostatici în casă. Află ce a urmat
- Moldovenii preferă să se vindece fără consultarea medicului. Care este pericolul automedicaţiei
- Tot mai mulţi moldoveni îşi schimbă medicul de familie. Cum influenţează acest fenomen domeniul sănătăţii