Moldovenii de peste hotare vor propriul minister în Guvernul de la Chişinău
Aproape 30 de asociaţii din Diaspora moldovenească au înaintat un demers către preşedintele Republicii Moldova şi liderii Alianţei de guvernare. Acestea solicită crearea unui Minister al Diasporei, care să fie responsabil de gestionarea fenomenului migraţiei, protecţia cetăţenilor Republicii Moldova stabiliţi peste hotare şi asigurarea condiţiilor favorabile pentru revenirea emigranţilor.
Printre solicitări se numără şi adoptarea unei Strategii Naţionale pentru Migraţie, care să prevadă o serie de măsuri pentru stoparea exodului masiv al moldovenilor. Migranţii mai cer autorităţilor accelerarea aplicării procedurii de vot electronic şi introducerea, pentru cetăţenii Republicii Moldova din afara ţării, a votului prin corespondenţă.
În ultimii ani, numărul moldovenilor care iau calea străinătăţii în căutarea unei vieţi mai bune este în continuă creştere. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, pe parcursul anului 2011, numărul celor plecaţi peste hotare este de aproape 317 mii. Asta în timp ce datele Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, cu sediul la Chişinău, afirmă că cifra este de 700 de mii. Experţii, însă, estimează că numărul se ridică la un milion.
- Moldovenii nu îl recunosc pe Nicolae Timofti în poze: "E Ghimpu…" VIDEO
- Noul ambasador al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, a sosit la Chişinău
- Avem "vicepreşedinte" al ţării? Ministerul Mediului i-a atribuit unui deputat această funcţie VIDEO
- Moldovenii de peste hotare vor avea o agenţie care le va reprezenta interesele