Moldovenii din Spania şi Portugalia vor putea transfera bani acasă la preţuri INCREDIBIL de mici
Transferurile băneşti de peste hotare vor fi efectuate mai uşor şi mai ieftin. Zilele acestea, Posta Мoldovei va semna un acord în acest sens cu Portugalia şi Spania. Un acord similar cu Italia a fost deja semnat.
În prezent, pentru a transfera acasă 1 000 de euro, moldovenii care muncesc în străinătate trebuie să achite un comision ce depăşeşte 40 de euro. După intrarea în vigoare a acordurilor, această taxă va fi redusă la 5 euro. Experţii spun că, în acest mod, va fi stimulată concurenţa între instituţiile financiare, iar acest lucru va duce la reducerea tarifelor stabilite de bănci.
"Apariţia unor astfel de înţelegeri deschide calea unei competiţii între sistemele de transferuri de mijloace care cu siguranţă se va răsfrânge prin micşorarea comisioanelor, iar în perspectivă putem ajunge la situţia când remitenţile în mare parte vor fi transferate prin sistemul bancar", a comentat economistul Roman Chirică.
Potrivit directorului general al Poştei Moldovei, Sergiu Nastas, transferurile băneşti prin intermediul oficiilor poştale sunt mult mai accesibile şi pentru oamenii din raioane: "La orice oficiu poştal din orice localitate a Italiei pot să transfere în baza unui act de identitate, pot să trasfere o sumă de bani de la un euro la o mie de euro cu 5 euro, ceea ce deja de la dă posibilitate să nu trimitem banii prin diferite metode spre exemplu microbuze, persoane private".
Până acum, pentru a-şi ridica banii trimişi de peste hotare, oamenii de la sate erau nevoiţi să meargă la băncile din centrele raionale. De acum însă, ei vor putea face acest lucru la oficiile poştale din sate, care sunt peste o mie în toată ţara.
Publika.md precizează că Ministrul Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, a anunţat că Poşta Moldovei a semnat un contract similar cu Poşta italiană care va fi operaţional din 6 octombrie, curent.
În primele cinci luni ale acestui an, în Moldova au fost transferaţi peste 600 de milioane de dolari.
- Moldovenii transferă mai mulţi bani acasă decât în anul precedent, iar cele mai mari sume vin din Rusia
- Veşti bune pentru cei care transferă bani din Italia! Anunţul îmbucurător făcut de Pavel Filip
- Transfer de bani din Italia la doar 5 euro. Ministerul Comunicaţiilor anunţă un nou serviciu de la Poşta Moldovei