Moldovenii, în TOPUL imigranţilor care iau credite de la băncile din Italia
Moldovenii se află pe locul opt în topul imigranţilor care au luat, anul trecut, credite în Italia, potrivit primului raport realizat de CRIF, societate care se ocupă de analizarea operaţiunilor bancare şi oferă consultanţă financiară, scrie eco.md.
Creditele solicitate de "noii italieni", pe parcursul anului trecut, au reprezentat 12% din totalul acordat de bănci și societăți financiare, conform datelor prezentate în raport.
Cei mai numeroși aplicanţi, adică peste jumătate de milion, echivalentul a 22%, au fost românii, urmați la mare distanță de albanezi și marocani cărora le revine câte 6%. Moldovenilor le revine 2,6% din totalul creditelor solicitate în 2012 de imigranţii din Italia.
Cel mai accesat tip de credit a fost cel imobiliar, iar valoarea medie a unui astfel de împrumut este de 116.000 euro. Și de această dată sunt românii primii în clasificaţi, 18 % dintre aceste credite având ca și titular un român. Pe același loc se află și la capitolul credite personale, cu 24% din totalul celor solicitate de străini.
Anul trecut, persoane din 209 țări ale lumii au cerut împrumuturi în Italia.