Moldovenii îşi pot depune deja declaraţiile pe venit pentru anul 2013. Inspectorii fiscali promit că vor fi cu ochii pe banii contribuabililor
Contribuabilii deja pot depune la fisc declaraţiile pentru veniturile supuse impozitătii pentru 2013. Iar inspectorii atenţionează că şi în acest an vor fi cu ochii pe câştigurile moldovenilor. Iar dacă vor depista cheltuieli mai mari decât veniturile declarate, vor trece la acţiune.
Reprezentanţii fiscului spun că deţin o bază de date cu 11 mii de contribuabili din grupul de risc.
"Gradul sporit de risc este atunci când se constată posibil la o persoană că nu a declarat venituri în sumă mai mare de 300.000 de lei. Adică diferenţa dintre veniturile posibil estimate şi venitul declarat la fisc este mai mare de 300.000 de lei ", a declarat şef adjunct interimar al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Maia Tverdohleb.
Informaţiile despre cheltuieli sunt colectate din diverse surse, inclusiv de la bănci, notari, agenţii de turism, magazine. Fiscul a găsit şi cazuri în care cheltuielile au fost de zeci de ori mai mari decât veniturile declarate. Cu toate acestea, până acum nu a fost sancţionată nicio persoană.
"La noi în perioada în care evaziunea fiscală este sport naţional acest sistem nu s-a prins. Practic majoritatea cetăţenilor cu venituri şi cu averi impunătoare rămân în afara acestui prag", a menţionat expertul economic Roman Chircă.
Şi oamenii simpli cred că autorităţile nu fac totul pentru a preveni evaziunea fiscală.
"Dacă s-ar duce contul întradevăr a veniturilor fiecăruia nu ar creşte castelele astea cum în ziua de astăzi", a spus o femeie.
Moldovenii sunt obligaţi să-şi declare veniturile mai mari de 26700 de lei pe an sau dacă au câştiguri din mai multe locuri de muncă. Prevederea îi vizează şi pe profesorii care în urma reorganizării şcolilor sunt acum remuneraţi din mai multe surse. Declaraţiile pot fi depuse până pe 31 martie.
Amenda în cazul întârzierii este de 200 lei, iar pentru neprezentarea declaraţiei sau indicarea informaţiilor false - 1000 de lei.