Moldovenii, nemulţumiţi de majorarea taxelor pentru importul automobilelor, dar şi a accizelor pentru combustibil
Moldovenii care au de gând să-şi cumpere în acest an o maşină vor trebui să pună de o parte mai mulţi bani. De astăzi intră în vigoare noile taxe vamale pentru importul automobilelor, care sunt cu aproape cinci la sută mai mari decât cele din 2013. Importatorii de maşini spun că scumpirea va contribui la reducerea vânzărilor, iar mulţi moldoveni vor opta pentru automobilele la mâna a doua.
Vămuirea maşinilor se va scumpi cu până la şase eurocenţi pentru fiecare centimetru cub al volumului motorului. Dealerii auto spun că vor înregistra pierderi substanţiale, iar statul nu va reuşi să încaseze venituri mai mari la buget. Directorul Asociaţiei Importatorilor de Automobile susţine că, pentru completarea bugetului, autorităţile au alte posibilităţi.
"Trebuie mai eficient de folosit toate pârghiile pentru respectarea cerinţelor legislaţiei în vigoare în transportul de călători, mai ales în taximetrie pentru că noi ştim că acolo e haos şi nu este urmărire. Automobilele funcţionează fără aparate de taxat", a declarat Constantin Beresteanu, directorul Asociaţiei Importatorilor de Automobile din Moldova.
Vestea nu i-a bucurat pe şoferi.
"Ar fi mai bine să rămână cum a fost. Salariul nu se măreşte, iar preţurile cresc", a spus un bărbat.
În politica bugetar-fiscală pentru acest an este prevăzută şi majorarea cu aproape 9 la sută a accizelor pentru carburanţi. În aceste condiţii, importatorii estimează că un litru de benzină se va scumpi cu 25 de bani, iar de motorină - cu 10 bani.
"Dacă avem în vedere salariile noastre şi dacă s-ar mai scumpi şi benzina, atunci o să fim nevoiţi să lăsăm transportul acasă", a menţionat un domn.
"Sigur că ne va afecta. Se scumpeşte totul, dar unde să mai scumpeşti, căci drumurile nu sunt aşa bune pentru tarifele pe care le pun pentru motorină şi benzină", a afirmat un bărbat.
Politica bugetar-fiscală pentru 2014 mai prevede majorarea preţurilor pentru băuturile alcoolice şi ţigări.
- Autorităţile Capitalei au AMÂNAT majorarea taxelor pentru firmele din comerţ, servicii şi alimentaţie publică
- Proprietarii localurilor din Capitală, nemulţumiţi de noile taxe. "Sunt gata să fac puşcărie, dar nu le voi achita"
- Mai mulţi bani în bugetul statului. Volumul taxelor şi impozitelor colectate a depăşit nivelul planificat