Moldovenii nu se înghesuie. Trăim în mai mulţi metri pătraţi decât unii europeni
Cel puţin 36 de metri pătraţi de spaţiu locativ are un locuitor din Europa, potrivit unui raiting al presei internaţionale. În timp ce în unele ţări suprafaţa medie pentru o singură persoană constituie 50 de metri pătraţi, în altele - abia ajunge la 15 metri pătraţi. În Republica Moldova fiecărui locuitor îi revin aproximativ 22 de metri pătraţi de spaţiu locativ.
Primul loc al ratingului este ocupat de Danemarca cu un indice de 53 metri pătraţi pe cap de locuitor. Urmează Austria şi Suedia, unde suprafaţa medie constituie 50 şi, respectiv, 43 de metri pătraţi. În Germania şi Olanda fiecărui locuitor îi revin aproximativ 40 de metri pătraţi de spaţiu locativ.
La polul opus s-au situat Letonia, Bulgaria şi România. În aceste ţări, suprafaţa locativă pe cap de locuitor variază între 14 şi 15 metri pătraţi.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în Republica Moldova, fiecărui locuitor din mediul urban îi revin puţin peste 20 de metri pătraţi de spaţiu locativ. În mediul rural acest indice depăşeşte 23 de metri pătraţi. Suprafaţa totală a fondului locativ din Moldova este de 80 de milioane de metri pătrati.