Moldovenii păşesc pragul dentistului doar atunci când nu mai pot de durere. Ce sfaturi dau specialiştii
Numărul moldovenilor care merg la dentist s-a micşorat considerabil. Datele Ministerului Sănătăţii arată că, anul trecut, numărul vizitelor la stomatolog a fost de peste un milion 600 de mii sau cu 50 de mii mai puţin decât în 2011.
Statisticile arată că, de cele mai multe ori, oamenii merg la dentist pentru a beneficia de tratament, şi doar în 13 la sută din cazuri este vorba despre un control profilactic.
O confirmă şi pacienţii, care spun că păşesc pragul clinicilor doar când au dureri insuportabile. Iată ce au declarat oamenii:
"Cam rar, dinţii sunt răi şi e scump tare. În 5-6 ani o dată, când doare tare, ori îl smulgem, ori îl scoatem, ori îl punem."
"Călătoresc dintr-o parte în alta prin străinătate şi fiindcă nu am încredre în mulţi dentişti, vin foarte rar. Când mă doare, mă duc la dentist."
"O dată la jumătate de an, aşa. Deja am făcut o obişnuinţă, până acum mai rar mergeam."
Stomatologii spun că, de regulă, cele mai solicitate servicii sunt cele de tratare a cariilor. Procedura costă între 250 şi 400 de lei. Extracţia dentară costă 50 de lei, iar implanturile - de la 1.000 până la 4.000 de lei. Cei care vor să-şi înălbească dinţii trebuie să scoată din buzunar 200 de lei.
Specialiştii spun că oamenii trebuie să-şi îngrijească dinţii din copilărie.
"După doi anişori, când copilul este conştient, trebuie începută igiena orală. Sunt pacienţi care e destul să vină la medicul stomatolog o dată în an, alţii trebuie să meargă mai des, o dată la jumătate de an", a menţionat stomatologul Vasile Zagnat.
Statisticile mai arată că doar unul din doi moldoveni îşi tratează dinţii.