Moldovenii REFUZĂ să plece în vacanţă în Crimeea, iar agenţiile de turism din ţară suportă pierderi
Situaţia din Ucraina taie din veniturile agenţiilor de turism din Moldova. În ultimele luni, oamenii refuză să plece în vacanţă în Crimeea, chiar dacă operatorii le ofertă reduceri considerabile de preţuri.
Din cauza situaţiei tensionate din Ucraina, reprezentanţii agenţiilor de turism au stopat vânzarea biletelor de odihnă pentru litoralul ucrainean. "Practic am oprit toate vânzările pentru Ucraina, în special în zona Crimeea, aceasta fiind cea mai important pentru turiştii din Moldova, Erau câte două, trei autocare care mergeau în fiecare seară de vineri din Moldova spre Ucraina", a declarat Alexandru Filipski, directorul unei agenţii de turism.
Oamenii spun că, anul acesta, vor renunţa la odihna la mare în Ucraina:
"De obicei, mergem în Ucraina. Anul acesta nu mai ştiu cum va fi. Încă nu ne-am hotărât, dar cred că vom lua altă direcţie".
"Acuma cu politica noastră nu se ştie unde vom merge. De obicei mergem în Koblevo. Posibil, în acest an, vom căuta alte reţele de odihnă".
"Nu vrem să ne punem viaţa în pericol".
Şi transportatorii care operează pe cursele spre Ucraina suportă pierderi: "Acum cu acest conflict lumea se teme să meargă în Ucraina. Avem doi, trei, patru pasageri. Mai mulţi nu sunt".
"Înainte erau mai mulţi călători, mai multe rute", a menţionat dispecerul de la Gara de Nord Svetlana Ungurean.
Călătoria cu autocarul din Chişinău spre Odesa costă 150 de lei. Spre Kiev - 280 de lei, iar pe litoralul din Crimeea - 750 de lei.