Moldovenii s-au apucat de trafic cu deşeuri VEZI DETALII
Circa 20 de tone de resturi şi deşeuri de metale feroase au fost depistate de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei într-un camion ce se deplasa pe traseul Chişinău-Cimişlia.
Potrivit şoferului, încărcătura urma să ajungă în portul Constanţa din România pentru a fi comercializată. Mai mult, acesta susţine că acţiona la indicaţia patronului său care reprezintă firma ce se ocupă de gestionarea fabricii „Moldcarton”, intrate în procedură de insolvabilitate.
În urma efectuarăă controlului ofiţerii au depistat că printre deşeurile feroase erau ţevi, robinete, motoare, alte metale care, se presupune, că au fost sustrase de pe teritoriul întreprinderii „Moldcarton”.
Colaboratorii CCCEC mai spun că un alt autocamion, încărcat cu deşeuri de metale, se află pe teritoriul fabricii, urmând să plece clandestin cu marfa sustrasă.
Menţionăm că întreprinderea în cauză este într-o criza economică deplorabilă, cu datorii faţă de salariaţi, faţă de furnizori, precum şi datorii pentru creditele bancare. Pe toate bunurile imobile ale întreprinderii a fost aplicat sechestru de către instituţiile bancare în baza titlurilor de executare, iar întreprinderea se află în proces de insolvabilitate.
Amintim că salariaţii „Moldcarton” S.A. de nenumărate ori au protestat în faţa Guvernului, cerând ca administraţia întreprinderii să-şi onoreze obligaţiunile contractuale faţă de salariaţi.
Pentru însuşirea, înstrăinarea, substituirea şi tăinuirea bunurilor confiscate sau sechestrate CCCEC întreprinde acţiuni pentru a deschide doasar penal.