Moldovenii stabiliți în Spania vor beneficia de pensii
Moldovenii stabiliți în Spania vor beneficia de pensii. Parlamentul a ratificat Acordul în domeniul securității sociale dintre țara noastră și Regatul Spaniei. Acesta a fost susținut, în două lecturi, cu votul a 81 de deputați.
Prevederile acordului vizează cetățenii moldoveni care au muncit în Spania, precum și cetățenii spanioli care au fost angajați în țara noastră. Este vorba despre angajați, lucrători independenți sau detașați, personalul întreprinderilor de transport internațional, al misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. Beneficiarii vor putea primi pensii pentru limită de vârstă, pensii și indemnizații de dizabilitate generală sau cauzate în urma accidentelor de muncă ori de boli profesionale, dar și pensii de urmaș.
Valoarea pensiilor va fi calculată proporțional, de fiecare stat, în funcție de perioada de asigurare realizată pe teritoriul propriu.
Acordul în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei a fost semnat la 21 iulie 2022. Până în prezent, țara noastră a încheiat acorduri similare cu 16 state, iar 14 dintre ele sunt în vigoare.