"Moldovenii sunt ancoraţi în trecut şi se uită cu suspiciune în viitor"
Moldovenii sunt ancoraţi în trecut şi se uită cu suspiciune în viitor, iar rezultatele sondajului "10 pentru Moldova" reflectă nivelul de informare a societăţii noastre. La această concluzie au ajuns invitaţii emisiunii Fabrika, după ce au analizat opţiunile celor care au participat la studiul realizat de IMAS.
"Modelele prezentului nu oferă garanţii suficiente pentru ca oamenii să-i aleagă. Suntem ancoraţi foarte mult în trecut. Aşa ar trebui privite aceste rezultate: ca un diagnostic", a declarat directorul IMAS, Doru Petruţi.
Experţii mai spun că noţiunea de elită este denaturată în societatea noastră, iar acest fapt este cauzat de exodul populaţiei.
"Au dispărut aceste lifturi din societate, care permit ridicarea în rangul de elită acolo, sus. Este lecţia pe care trebuie s-o învăţăm din tot acest sondaj. Noi nu avem elite", a menţionat expertul în relaţii publice Ludmila Andronic.
În opinia politologilor, faptul că liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, s-a plasat în fruntea categoriei politicieni reprezintă un eşec al actualei guvernări. Invitaţii au mai spus că reacţia lui Voronin faţă de trofeul acordat fiului Oleg este, de fapt, un truc de imagine.
"Acea nemulţumire a domnului Voronin este un joc. Probabil, este orientat spre electorat", a precizat politologul Alexandru Solcan.
"PCRM, în mod normal, trebuie să se orienteze spre cei cu venituri mici. Şi, când colo, fiul este cel mai prosper om de afaceri. Dar mai este şi alt moment. PCRM declară că Alianţa a distrus totul. Cum poţi critica Alianţa când feciorul tău prosperă?", a declarat directorul de programe la IPP, Oazu Nantoi.
Cei mai vehemenţi contestatari ai rezultatelor sondajului "10 pentru Moldova" sunt Vladimir şi Oleg Voronin. Liderul comuniştilor spune că acordarea titlului de cel mai bun om de afaceri lui Oleg Voronin a fost o acţiune de denigrare a PCRM.