Moldovenii sunt mai optimişti, potrivit IMAS
Moldovenii au devenit mai încrezători în viitorul ţării noastre. Cel puţin, aşa rezultă din sondajul IMAS, prezentat astăzi, 5 aprilie. Studiul arată că numărul celor, care cred că în Moldova lucrurile merg spre bine a crescut.
Dacă în ultimul sondaj, prezentat de IMAS în noiembrie 2010, 65 la sută dintre intervievaţi considerau că Moldova merge pe o cale greşită, acum această cifră este de 44 de procente. Studiul mai arată că 41 la sută cred că lucrurile merg spre bine, faţă de 23 procente din ultimul sondaj.
Din rezultatele sondajului mai aflăm că 86 la sută dintre moldoveni se tem de creşterea preţurilor şi de boală, iar 84 la sută sunt îngrijoraţi de viitorul copiilor lor. Totodată, peste 70 la sută se tem de micşorarea veniturilor şi aproape tot atâţia - de izbucnirea unui război. De asemenea, 68 la sută dintre cei chestionaţi au spus că se tem de şomaj.
Pe de altă parte, doar puţin peste nouă procente sunt mulţumiţi de situaţia economică din Moldova, în timp ce 54 la sută se arată nemulţumiţi.
- Sondajele reprezintă "temperatura persoanelor" şi "radiografia unei perioade de timp", spun politicienii
- 62% dintre moldoveni doresc aderarea Moldovei la UE, potrivit IMAS
- Moldovenii cred că raiul şi iadul există, iar sfârşitul lumii se apropie
- De ce Voronin e trimis la Dumnezeu şi Ghimpu spre extratereştri