Moment controversat la Eurovision. Ce spune Damiano David, despre faptul că a fost acuzat că s-a drogat în direct (VIDEO)
Formaţia italiană Måneskin a câştigat sâmbătă cea de-a 65-a ediţie a concursului de muzică Eurovision, desfăşurat în Olanda. Grupul format din trei băieţi şi o fată, foști colegi de liceu, a interpretat o piesă rock, „Zitti e buoni”. Reprezentanţii Italiei au primit 524 de puncte și au fost propulsați în fruntea clasamentului grație votului telespectatorilor, care a răsturnat opțiunea juriilor naționale. Înșiși membrii trupei au fost luați prin surprindere și au fost copleșiți de bucurie și emoție, scrie digi24.ro.
Ce s-a întâmplat, de fapt? Explicațiile lui Damiano David
Controversa pe tema „prizei de cocaină” a izbucnit pe rețelele sociale chiar în timpul concursului și s-a extins rapid. În timpul finalei, când concurenții așteptau rezultatul în „Camera verde” - un loc public, special rezervat lor, cu canapele și o măsuță pentru fiecare delegație - camerele de televiziune l-au surprins pe Damiano David aplecat peste o măsuță și făcând un gest specific prizării de cocaină, fără să se vadă însă pe micul ecran dacă era sau nu vreo substanță pe masă. În schimb, în fața lui Damiano David se afla o frapieră largă, plină cu sticle cu bere. În dreapta sa, stă bateristul grupului, Ethan Torchio, care în momentul în care observă că sunt filmați pare să-l avertizeze pe David cu un gest foarte discret din cot. Iată momentul:
În conferința de presă care a urmat după victorie, Damiano David a respins ideea că ar fi prizat cocaină. „Nu folosesc droguri. Vă rog. Nu puteți vorbi serios, nu e vorba de nicio cocaină”, a declarat el, întrebat despre incident.
Damiano David a explicat că se uita în jos pentru că Thomas Raggi, chitarisul formației, spărsese un pahar, relatează BBC.
Echipa de comunicare a Eurovision a reacționat și ea într-un comunicat: „Suntem la curent cu speculațiile care se fac în legătură cu imaginile din Camera verde în care apar câștigătorii italieni ai concursului și analizăm situația”.
Trupa a avut ulterior o reacție și pe Instagram, declarând că este șocată de această acuzație și dând asigurări că nu recurge la droguri: „Suntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor și nu am folosit niciodată cocaină. Suntem gata să fim testați, pentru că nu avem nimic de ascuns”, au dat asigurări membrii formației.
În ciuda faptului că melodia lor nu era chiar în tiparele Eurovision, Måneskin erau considerați printre favoriți. Este prima dată după 2006 când trofeul Eurovision este acordat unei formații (și nu unui solist individual). Tinerii rockeri au adus Italiei prima victorie la Eurovision după 1990, atunci când Toto Cutugno a câștigat cu melodia „Insieme: 1992”.
Cei patru tineri din Måneskin au fost colegi în liceu și și-au format trupa în 2016, la Roma. Au cântat inclusiv pe stradă, iar în 2017 au ieșit pe locul al doilea la concursul „X Factor” din Italia. Numele formației este un cuvânt în daneză și înseamnă „lumina lunii”. A fost sugerat de basista Victoria De Angelis, care este pe jumătate daneză.
Trupa a câștigat cu aceeași piesă de la Eurovision, „Zitti e Buoni”, și festivalul de muzică San Remo 2021, care s-a desfășurat la începutul lunii martie.